Potrivit statisticii oficiale, valorile cele mai mari ale câştigului salarial mediu nominal net s-au înregistrat în activităţi de servicii în tehnologia informaţiei - inclusiv activităţi de servicii informatice (8.439 lei), iar cele mai mici în domeniul Hoteluri şi Restaurante (1.926 lei).
"În luna iunie 2021, în majoritatea activităţilor din sectorul economic, nivelul câştigului salarial mediu net a crescut ca urmare a acordării de prime ocazionale (prime trimestriale, anuale, pentru performanţe deosebite ori de fidelitate), drepturi în natură şi ajutoare băneşti, sume din profitul net şi din alte fonduri (inclusiv bilete de valoare). De asemenea, creşterile câştigului salarial mediu net s-au datorat realizărilor de producţie ori încasărilor mai mari (funcţie de contracte/proiecte), reluării activităţii anumitor agenţi economici, cât şi disponibilizărilor de personal cu câştiguri salariale mai mici faţă de medie, din unele activităţi economice", precizează sursa citată.
Datele INS relevă faptul că, în iunie faţă de mai 2021, cele mai semnificative creşteri ale câştigului salarial mediu net s-au înregistrat în activităţile de editare (+20,9%) şi în telecomunicaţii, transporturi aeriene, fabricarea produselor de cocserie şi a produselor obţinute din prelucrarea ţiţeiului, fabricarea produselor farmaceutice de bază şi a preparatelor farmaceutice, fabricarea calculatoarelor şi a produselor electronice şi optice, fabricarea de maşini, utilaje şi echipamente (între 10,5% şi 15%).
Pe de altă parte, scăderi importante ale câştigului salarial mediu net au fost consemnate astfel: cu 16,1% în extracţia cărbunelui superior şi inferior şi cu 9,6% în extracţia petrolului brut şi a gazelor naturale.
De asemenea, în sectorul bugetar s-au înregistrat uşoare creşteri ale câştigului salarial mediu net faţă de luna precedentă în învăţământ (+0,5%), dar şi în administraţie publică (+0,1%). În schimb, în sănătate şi asistenţă socială, câştigul salarial mediu net a scăzut comparativ cu luna precedentă (-2%).
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News