Liderul PSD, Marcel Ciolacu, a anunțat, miercuri, că moțiunea va fi votată luni.
„Moțiunea de cenzură se va vota luni – 31 august! Guvernul Orban trebuie să plece!!!”, scria pe Facebook Marcel Ciolacu.
Moțiunea de cenzură „Guvernul PNL - De la Pandemie la pande-mită generalizată” a fost depusă săptămâna trecută.
„Am depus moțiunea de cenzură împotriva celui mai dezastruos guvern pe care l-a avut România în ultimii 30 de ani. În loc să vină cu soluții pe care toți românii le așteptau, guvernul Orban a devenit factorul agravant al pandemiei. Rezultatul îl vedem cu toții – au scăpat total de sub control pandemia, au distrus economia și au prăbușit nivelul de trai al românilor”, declara atunci Marcel Ciolacu.
El a spus că negociază pentru susținerea moțiunii cu toate formațiunile parlamentare, mai puțin cu PNL și PMP.
Șeful Cancelariei prim-ministrului, Ionel Dancă, a depus, vineri, la sediul CCR, sesizarea referitoare la conflictul juridic de natură constituțională determinat de moțiunea de cenzură. El critica PSD, spunând că e un „partid de piromani care dau foc la țară”, iar Guvernul este „pompier”, scrie Mediafax.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News