Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Rusia, exerciții militare care simulează un atac asupra bazei de la Deveselu
WhatsApp
Federaţia Rusă a început un amplu exerciţiu tactic al Diviziei 7 Desant-Asalt din Novorossiysk, anunţă bsmap.ro.

Acesta are loc în Crimeea și a debutat la începutul acestei săptămâni.

La acest exerciţiu participă 1.500 de militari și peste 300 de unități de tehnică militară, avioane ale Aviației Militare de Transport, elicoptere ale Aviației Forțelor Terestre și nave mari de desant ale Flotei ruse din Marea Neagră.

Astăzi (nr. luni), pe teritoriul Republicii Crimeea a început executarea unui exercițiu tactic de amploare, cu participarea unui regiment de desant-asalt și un regiment de artilerie aparținând Diviziei 7 Desant-Asalt (Vânători de Munte), cu desantarea personalului și cu trageri de luptă, sub conducerea comandantului marii unități, colonel Andrei Suhovetsky”, se arată în comunicatul de presă al departamentul pentru informare și comunicații în masă din cadrul Ministerului rus al Apărării, citat de remnmilitaryblog.com.

Aviaţia militară rusă a trecut la aceste antrenamente pentru a avea succes într-o eventuală misiune de atac asupra scutului antirachetă de la Deveselu, susțin surse militare pentru Adevărul.

Până în acest moment, ministerul Apărării Naţionale şi ministerul Afacerilor Externe nu au avut nicio poziţie oficială privind aceste exerciţii.

[citeste si]

 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

WhatsApp
Top cele mai citite știri
Crossuri parteneri
Politică Vezi toate articolele
pixel