Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Roxana Mînzatu a fost desemnată vicepreședinte al Comisiei Europene
WhatsApp
Roxana Mînzatu a fost desemnată vicepreședinte al Comisiei Europene.
Roxana Mînzatu (Foto: cont oficial Facebook)

Europarlamentarul Roxana Mînzatu a fost desemnată vicepreședinte al Comisiei Europene, în cadrul unui anunț făcut de președinta Comisiei, Ursula von der Leyen, marți, 17 septembrie. Mînzatu va prelua rolul de vicepreședinte executiv, responsabil pentru competențe, educație, locuri de muncă, drepturi sociale și demografie.

„Sunt foarte fericită să desemnez rolul de vicepreședinte executiv pentru oameni, pentru abilități și pregătire, Roxanei Mînzatu. Ea va avea responsabilitățile acestui portofoliu, pentru educație, pentru abilități și drepturi sociale. Ținând cont de stâlpii drepturilor sociale, ea se va concentra asupra acestor zone care sunt cruciale pentru a uni societatea noastră“, a declarat Ursula von der Leyen în cadrul anunțului.

Roxana Mînzatu, propusă de România pentru această poziție, va prelua portofoliul „Competențe și Educație, Locuri de muncă, Drepturi sociale și demografie”. În noua sa calitate, Mînzatu va gestiona politicile legate de legislația UE în domeniul muncii și mobilității forței de muncă, contribuind la dezvoltarea politicilor sociale și de incluziune în Europa.

Portofoliul său include responsabilitatea asupra Direcției Generale „Ocuparea Forţei de Muncă, Afaceri Sociale şi Incluziune”, care gestionează Fondul Social European Plus (FSE+). Cu un buget de aproape 143 de miliarde de euro pentru perioada 2020-2027, FSE+ reprezintă un instrument cheie al Uniunii Europene pentru sprijinirea ocupării forței de muncă și a incluziunii sociale. În cadrul acestui program, statele membre gestionează în principal fondurile, în timp ce Comisia Europeană joacă un rol de supraveghere, asigurându-se că resursele sunt folosite eficient pentru a atinge obiectivele de coeziune socială.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

WhatsApp
Top cele mai citite știri
Crossuri parteneri
Politică Vezi toate articolele
pixel