DCSport.ro
22 noi 2024, 14:44
Poți descărca aplicația:
Dragă prieten de peste hotare și din țară, am să te invit acum să continui să descoperi împreună cu mine Calendarul femeilor superstițioase, în care se găsesc notate credințe, superstiții și obiceiuri de țară, toate adunate de Const. D. Gheorghiu. Acest calendar a fost publicat în ediția a doua la Tipografia „Unirea” (J. Koppel) tocmai în anul 1893, la Piatra Neamț. Pentru a ușura munca cititorului, vom adapta o parte a limbajului la cel al zilelor noastre.
„Marți după Paști sunt Ropotinele, sărbătoare mare întocmai ca și Paștele, și se sărbătoresc cele trei Marți ce urmează una după alta (începutul se face cu a treia Marți, după Paște). În această zi femeile lasă la o parte lucrul obișnuit, - furca, melița, resboiul – și adunându-se vecină cu vecină, fac din humă și din pae, capace de astupat gura sobii, dar mai cu seamă acele renumite țesturi, cuptoare mobile, sub cari coc, prin răscoacere, prin refractarea căldurei primite, turte, plăcinte, maolae, azime și diferite alte mâncăruri.”
„Forma acestor țesturi e, precum se știe, ca a scuturilor antice, o semi-sferă cavă; simpla variațiune constă în ascuțirea mai mult ori mai puțin pronunțată a vîrvului de care se apucă. După ce l-a modelat, le lasă să se scînte puțin, le spoiesc frumos pe toate părțile și înfigându-le în creștet ramuri verzi și flori de câmp, le înșiră pe foi de lipan (brusture, dex) expunându-le arșiței soarelui, ca să se usuce.
După terminarea acestei munci, nu puțin obositoare, contribuesc fiecare, cumpără vin, și pe alocurea le stropesc, în semn de abundență, ca țestul să fie norocos, având mereu parte de tot cocă pâne și mâncări; restul vinului îl beau între ele.”
„În această zi femeile au drept să se poarte mai aspru cu bărbații. (La romani sărbători similare erau: Caprotina, Robigalia etc) după G. Dem. Toderescu, op. Cit.
Mai aflăm că este vorba în total de 9 Marți, pe lângă cele trei Marți mai existând alte 6 Marți, tot după Paști, care se succed consecutiv. Scopul acestor rugăciuni este înduplecarea lui Dumnezeu să înlăture răzmerițele, războaiele și vărsările de sânge „cari aduc multă pagubă, multă scârbă, și multe lacrimi pe capul bieților oameni.”
Aflăm că a treia zi de joi de după Paște se numea „Papaludele” sau „Păpăruda”.
„Jocul păpărudei se obicinuiește mai mult de către țigance, cari mergând pe la case, în timpul cât joacă zic din gură: „Păpălugă suete în ceriu și deschide porțile și ne dă ploi, ca să crească grîul, păușoiul etc; în timpul acesta vine stăpâna casei și azvârle asupra lor o cofă de apă, după care li se dă bacșiș, o bucată de mălai, făină, haine vechi (mai ales în Dobrogea)
În alte localități, în Muntenia, se adună câteva fete, în mod obișnuit doar trei, mai mici de 12 ani, se dezbracă până la piele, se încing împrejur în loc de fuste cu frunze de boz înșirate pe o ață, astfel că sunt acoperite de la brâu până la genunchi. Pe cap își pun o coroană de verdețuri și astfel pleacă sub conducerea unei țigănci mai bătrâne, prin sat, din casă în casă, și încep să joace pe rând înainte și înapoi, cântând:
„Paparudă rudă
Vino, de mă udă
Să se turbure ceru,
Cu găleata lata
Peste toată gloata;
Cu găleata plină,
Ploile să vină
Cu găleata rasă
Ploile se varsă,
Cu toate gălețile
Să se umple văile,
Cu apă de ploaie
Tot cu țuțuroaie
Pământul să se înmoaie
Când a da cu plugul
Să umble ca untul
Când a da cu sapa
Să cure ca apa
Să se facă grânele
Cât bordeiele
Și porumbele
Cât prăjinile
Drugele cât cotele
Spicele cât palmele.”
În timpul acesta, gazda vine de le udă și le dă bacșiș.
Cucii reprezintă un obicei situat tot în sfera lăsatului de sec de brânză, mai ales în Dobrogea. Se face că se adună 20 de flăcăi, din care unul se îmbracă precum un diavol, purtând coarne și haine împestrițate „zugrăvindu-se cu negru pe obraz, numindu-se împărat; apoi merg pe la case și joacă” primind în schimbul acestui fapt, la fel ca și la Paparude, un bacșiș.
De exemplu, același obicei se regăsește și pe malul stâng al Dunării, în care locuiau mai ales bulgari. Este oferit ca exemplu comuna Ceacu, din județul Ialomița. Cum se petreceau lucrurile acolo:
„Duminica (la lăsatul de sec a postului mare), toată lumea este plină de veselie; bărbații întâlnindu-se pe la cârciumi se cinstesc cu câte un vin, zicând: să se ierte! Finii se duc pe la nași cu câte o sticlă de vin pentru același scop, asemenea și copiii căsătoriți, pe la părinți.
După ce s-a înserat bine, flăcăii încep să facă luminație prin sat; leagă de cumpăna fântânii câte-o dihoniță cu păcură (la capătul care este atârnat de greutate), îi dau foc și apoi scoboară găleata în fântână, ca astfel dihonița aprinsă să rămână suspendată în aer, unde se consumă. Acest soi de iluminare este numit de locuitori „Uralie”.
După aceasta se pornesc prin sat umblând în toate părțile, purtând la spate câte un clopot mare, toți aceștia având a doua zi a se face Cuci; după miezul nopții se liniștesc.
Luni, încă din zori, se arată Cucii; ei sunt flăcăi și oameni însurați de curând, fiind îmbrăcați astfel, cu un brâu roșu bine cusut și strâns pe corp și brațe, în jos cu vreo fustă albă împrumutată de la vreo fată , în picioare cu opinci, la spate poartă un clopot mare și în mână o măciucă sau un fel de instrument în formă de unghi obtuz (făcut din lemn), cu coada de un metru de lungă, numit de ei Chiulichiu; pe cap poartă o glugă lucrată cu multă iscusință dintr-o bucată de sarică (Manta țărănească lungă și mițoasă pe dinafară, țesută din fire groase de lână, pe care o poartă oamenii de la munte, mai ales ciobanii, DEX), cusută în forma și de mărimea unei traiste de cal, fiind acoperită pe deasupra cu hârtie albă sau colorată, peste care se face o brodătură cu diferite feluri de lânuri. În dreptul nasului pun un gât de tigvă găurit în mai multe părți; iar în dreptul gurii și a ochilor se lasă câte o mică resuflătore. De ambele părți, în dreptul urechilor, se fixează în sus două lemne lungi ca de un metru, peste cari se pun alte 3-4 orizontal, formând astfel un fel de scară; toate acestea se iau numirea de coarnele glugii și sunt acoperite peste tot cu fulgi și cu pene, iar în vârf tocmai se acață 3-4 fulgi de cucoș, sau pufuri (vârfuri) de trestie (stuf).”
Astfel, aflăm că în acest veșmânt se înfățișează cucii dimineața, când este imposibil oricui de a recunoaște pe cineva care s-a deghizat astfel, acest fapt fiind posibil numai dacă respectiva persoană își dezvelește capul, dându-și jos respectiva glugă. Mai mult, cu cât trece timpul, cu atât se adună mai mulți cuci, asta pentru că...pofta vine mâncând, cum s-ar spune și așa ajung să-și pună și alții pe cap câte o glugă, fără coarne sau chiar o traistă de cal, alții fără clopot. Desigur, scrie Constantin D. Gheorghiu, că acela care are costumul mai frumos, clopotul mai mare și brâul mai roșu, este cel mai admirat cuc.
„Prin sat aleargă în toate părțile după oameni, copii, fete etc și vai de acela care le cade prins, căci nu-i dau drumul decât când le dă ceva bani, altfel mai mănâncă și calcavură (bătaie, palmă, dojană, DEX) pe datorie, căci așa-i obiceiul; de aceea când îi iau Cucii la fugă, cârduri de oameni, copii etc, fug prin noroi, sar peste garduri, se ascund prin tufe; unii aleargă după copii și oameni și alții le ies înainte. Cei sfioși nici nu crâcnesc, stând ascunși prin case.
Dacă cineva este prins de Cuci, ceea ce se întâmplă adesea, cu cât stă mai mult pe gânduri și nu caută a se descotorosi repede de dânșii, cu atât o pățește mai rău, fiindcă se strâng toți împrejurul lui fiind chemați de ceilalți prin sunetul clopotului.”
Astfel, pe la amiază, Cucii lasă din mână Chiulichiul cu care se arătaseră dimineața și iau pămătuful, care este făcut dintr-o nuia lungă în vârful căreia leagă cu un ștreang o opincă pe care o înmoaie în noroi și îi ating pe aceia pe care îi ajung, dar mânjind și pereții caselor unde se află fete, ca să le mai dea de lucru în zilele următoare.
O credință se referă și la statutul celui care se face Cuc. El trebuie să presteze această activitate de trei sau nouă ori în nouă ani la rând, căci altfel, murind, se crede că se face diavol.
Fulgii luați de la gluga cucului îi întrebuințează femeile, ca să-i afume pe cei speriați, pentru aceasta îi strâng cu multă îngrijire pese an, scrie Gheorghiu.
Dacă cineva nu primește vreo lovitură de la Cuci în această zi, atunci cred că acela nu va fi sănătos peste an.
Pentru că alte obiceiuri bat la ușă, pentru a nu fi uitate, vom continua să le scoatem la lumină, păstrând astfel vie esența românismului.
(Va urma)
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News
