Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Românii, voluntari în afara țării. Bisericile românești, principalul motiv al implicării
WhatsApp
Cum percep românii voluntariatul în România și-n afara ei? Iată o cercetare DC News Media Group care arată motivația românilor. 

În contextul finanțării de către Departamentul pentru Românii de Pretutindeni a unui proiect privind participarea cetățenească a românilor din diaspora, DC News Media Group a derulat o serie de cercetări sociologice în vara acestui an. Astfel, a fost aplicat un chestionar la nivel național și au fost realizate patru focus grupuri cu români plecați în străinătate, ambele cercetări având aceleași tematici. Amintim că rezultatele cercetărilor nu reprezintă de vedere oficial al DRP. 

Mulți români încep activitatea de voluntariat încă din liceu sau facultate

Pentru a putea evalua dacă românii din diaspora manifestă participare cetățenească în forma participării comunitare, cei prezenți la sesiunile de focus grup au fost întrebați dacă au participat vreodată ca voluntari la vreo acțiune, în țară sau în străinătate și apoi dacă există un dialog cu instituțiile publice locale (primăria din localitate din care au plecat, respectiv primăria din localitatea în care sunt în prezent).

Cei care au făcut voluntariat pe vremea cât erau încă în România s-au implicat în diverse activități pentru persoane care fac parte din grupuri vulnerabile (copii cu dizabilități sau cu diverse afecțiuni – sindrom Down, copii din orfelinat sau în situații de risc de sărăcie, bătrâni în spitale, refugiații din războiul din Ucraina) sau unii au participat la campanii publice de donat sânge;  de regulă s-au implicat alături de organizații cum ar fi Crucea Roșie sau alte ONG-uri. Alte cauze pentru care au făcut voluntariat sunt cele legate de protecția mediului înconjurător (ecologizare, plantat pomi). 

De remarcat că persoanele mai tinere au început activități de voluntariat încă din timpul liceului ori al facultății. Un singur respondent a declarat că a fost observator în secții de vot (tot voluntar). Alții au făcut parte din organizații studențești.

 

Voluntariat în jurul bisericilor din diaspora

Motivele care i-au determinat să facă voluntariat sunt diverse: unii au văzut în asta o oportunitate de a se face remarcați în vederea angajării; alții au vrut efectiv să ajute copiii (voluntariat la orfelinat sau pentru diverse activități cu copiii instituționalizați); alții erau curioși de condițiile din spitale (voluntariat într-un spital la secție de geriatrie);

Pentru cei care s-au implicat în activități de voluntariat în țara adoptivă, se pot identifica mai multe tipologii: pe de-o parte sunt cei care s-au implicat în acțiuni organizate în jurul bisericilor românești, iar pe de altă parte, sunt cei care s-au implicat în acțiuni organizate de către angajatori: de exemplu strângerea deșeurilor de pe plaje din jurul hotelului dintr-o zonă turistică; apoi sunt cei care s-au implicat în acțiuni independente: de exemplu, un respondent a fost profesor voluntar de limba engleză în Bermudas. Alții s-au implicat ca voluntari pentru colectarea de ajutoare pentru Ucraina.

Sunt români care nu doresc să se implice în acțiuni de voluntariat, inclusiv pe motiv că nu au timp de pierdut

Unii respondenți spun că nu au făcut acțiuni de voluntariat în general pentru că pur și simplu nu au dorit.

Unde fac voluntariat românii care locuiesc în țară

Dintre persoanele care locuiesc în prezent în România, puțin peste jumătate (53%) declară că au participat ca voluntari la acțiuni, mai ales acțiuni ale organizațiilor filantropice (15.7%) și ale organizațiilor de pe lângă biserică (12.8%), dar și ale organizațiilor civice (8%), de mediu (6.8%) sau ale organizațiilor de tipul pompierilor voluntari, SMURD (6.4%). 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

WhatsApp
Top cele mai citite știri
Crossuri parteneri
Cercetare sociologica Vezi toate articolele
pixel