Pentru asta, consulatele și ambasadele trebuie să-i identifice pe cei plecați și să le transmită site-ul Fiscului. Inițiativa apare în perioada în care autoritățile sunt în plină campanie pentru a-i convinge pe cetățenii din Diaspora să se înscrie pe listele de vot. Ministrul Finanțelor spune însă că vor fi înscriși în sistemul online al ANAF doar cei care își doresc.
Pe listele Autorității Electorale Permanente apar doar 700 de mii de români ca având domiciliul în străinătate, dar Ministerul Românilor de Pretutindeni estimează că sunt 5,6 milioane de conaționali în Diaspora, relatează Știrile PRO TV.
Natalia Intotero, ministrul Românilor de Pretutindeni: „Nu există obligativitatea de înregistrare a cetățenilor români. Există un cadru legal care spune că în primele 3 luni dacă nu te mai întorci în țară să-ți declari locul unde stai și locul de muncă, dar nu există o pedeapsă pentru cei care nu-și declară.″
Ministerul Finanțelor vrea însă ca toți românii plecați peste hotare să se înscrie pe site-ul ANAF, la secțiunea ″spațiul privat virtual″, potrivit unui ordin pus în dezbatere publică. În această secțiune, oamenii pot afla ce datorii au și pot depune declarații fiscale.
Ordinul ministrului de Finanțe susține că statul trebuie să-și încaseze taxele de la cetățenii lui, oriunde s-ar afla aceștia și atunci propune înscrierea în spațiul privat virtual, gestionat de către ANAF, a tuturor cetățenilor români aflați în străinătate, prin intermediul ambasadelor și consulatelor.
Eugen Terteleac, președintele Asociației Românilor din Italia: „Dacă e o chestiune opțională, e binevenită pentru că poate unii dintre conaționalii noștri au nevoie de acest serviciu. Dar dacă devine o formă de control asupra veniturilor sau asupra vieții unuia dintre noi, nu este corect și nu vom accepta acest lucru. O dublă taxare sau o dublă impozitare a cetățenilor români nu ar fi posibilă, ei plătesc deja taxe în țara în care trăiesc și nu pot plăti totodată și în țară."
Nina Ghiță reprezentanta Diaspora Grecia: „Cât timp lucrezi legal pe teritoriul unui stat al UE, este firesc să-ți plătești cotizațiile către statul unde lucrezi, nu către statul român."
Ministrul Finanțelor spune însă că înscrierea românilor din străinătate pe site-ul ANAF este opțională.
Românii de peste hotare au trimis anul trecut cei mai mulți bani din ultimul deceniu: aproape 3 miliarde de euro.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News