Urmărește dezbaterea live
Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Românii cumpără tot mai multe mașini electrice: Peste 10.000 au fost înmatriculate în România în acest an
WhatsApp
Un număr de 10.140 de vehicule electrice au fost înmatriculate în România, pe parcursul acestui an, iar modelul Dacia Spring se menţine în preferinţele românilor, reiese dintr-o analiză realizată de către unul dintre cei mai importanţi jucători în domeniul mobilităţii electrice pe plan local. 

Conform Indexului Lektri.Co, parcul de vehicule electrice din România a trecut de 23.000 de unităţi, în luna noiembrie fiind înmatriculate 915 astfel de vehicule, dintre care 12 vehicule comerciale LCV.

Cu cele 459 de unităţi înregistrate doar în luna noiembrie (50% din total), Dacia Spring se menţine, în continuare, în topul preferinţelor românilor. Pe locul al doilea în aceeaşi lună se clasează VW E-Up - cu 59 de înmatriculări, urmat de Renault Megane E-Tech (31). De asemenea, segmentul high-end (unde sunt luate în considerare modele ale mărcilor Audi, BMW, Mercedes-Benz şi Porche) a înregistrat 77 de noi înmatriculări.

Potrivit analizei de specialitate, în topul general al parcului de vehicule electrice, Dacia Spring îşi păstrează poziţia cu circa 35% din total (8.092 de unităţi), iar pe locul al doilea se regăseşte Renault Zoe - cu 9,2% (2.123 de unităţi. Podiumul este încheiat de VW E-Up - cu un procentaj de 5,5% (1.265 de unităţi).

"Raportat la infrastructura de încărcare, dacă luăm în considerare doar încărcătoarele publice, fără restricţii, cele mai utilizate sunt cele AC Type 2 şi cele de tip fast-charger CCS/CHAdeMO", arată sursa citată.

Datele existente pe portalul Plugshare arată că luna trecută a fost instalat punctul de încărcare cu numărul 3.000 pe teritoriul României.

În prezent, la nivel naţional există aproximativ 3.040 de încărcătoare publice, în timp ce numărul spaţiilor publice de încărcare a ajuns la 1.378.
Lektri.Co a fost înfiinţată în anul 2018 la Timişoara şi are în prezent 20 de angajaţi. Compania este un brand al grupului SafeFleet, cu activităţi în industria mobilităţii şi oferă soluţii de încărcare a maşinilor electrice pentru utilizatorii casnici, companii care doresc să implementeze staţii de încărcare pentru angajaţi şi domeniile HoReCa şi retail.

Staţiile de încărcare Lektri.Co sunt utilizate în România, Serbia, Polonia, Germania, Franţa şi Italia.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

WhatsApp
Top cele mai citite știri
Crossuri parteneri
Economie Vezi toate articolele
pixel