Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Românii care încasează în străinătate pensia din România, obligați să depună urgent acest document: Există riscul suspendării plăților!
WhatsApp
În atenția cetățenilor români care și-au transferat pensia din România în Spania: Este nevoie de un CERTIFICAT DE VIAȚĂ, care trebuie depus cât mai repede pentrru a putea continua încasarea pensiei.
Pensiile în Italia: Iată cât valorează cecul după 20 de ani de contribuții

Publicitate

Cetățenii români beneficiari ai unei pensii plătite de către statul român care și-au transferat pensia din România într-un cont din Spania au obligația ca, pentru a nu li se întrerupe plata pensiei, să trimită către Casa de Pensii Teritorială din România plătitoare a pensiei, în ultimele trei luni ale fiecărui an (octombrie, noiembrie, decembrie) un certificat de viață, care să justifice continuarea primirii pensiei în străinătate

Începând cu luna octombrie, Casele Teritoriale de Pensii din România trimit acest certificat beneficiarilor de pensii din străinătate, la domiciliul declarat de aceștia din țara în care se află.

Ulterior primirii, certificatul poate fi autentificat la oficiul consular de care aparțineți, sau la primăria din localitate și alte instituții acreditate ale statului spaniol (SEPE, INSS).

În cazul în care, până în luna decembrie, nu primiți acest certificat trimis prin poștă de Casa de Pensii competentă, îl puteți descărca de pe pagina Casei de Pensii și puteți merge la consulat pentru autentificare (https://www.cnpp.ro/certificatul-de-viata).

După autentificarea certificatului, acesta trebuie trimis personal de către cetățean la Casa Teritorială de Pensii, prin scrisoare cu confirmare de primire sau recomandată.

În cazul în care certificatul de viață nu a fost trimis la timp și vi se suspendă plata pensiei, aceasta va fi reluată la momentul la care Casa Teritorială de Pensii va primi certificatul de viață pe care îl trimiteți, informează Ambasada României în Spania.

Românii care încasează în străinătate pensia din România, obligați să depună un certificat de viață

 

Pentru a se evita efectuarea unor plăţi necuvenite către beneficiari nerezidenţi în România, a căror situaţie s-a modificat, cu efecte asupra obligaţiei casei teritoriale de pensii competente de a achita drepturile de pensie şi/sau alte drepturi care se stabilesc şi se plătesc de către casele teritoriale de pensii, se va utiliza certificatul de viaţă ca şi instrument de verificare administrativă.

În acest scop, se utilizează modelul unic de certificat de viaţă, care constituie dovada pe baza căreia se continuă plata drepturilor cuvenite beneficiarilor nerezidenţi.

Certificatul de viaţă va fi emis în dublu exemplar şi transmis de către casa teritorială de pensii competentă beneficiarilor nerezidenţi, în versiune bilingvă, utilizându-se, alături de limba română, o limbă de circulaţie internaţională.

Un exemplar al certificatului de viaţă va rămâne la casa teritorială de pensii competentă, însoţit de dovada comunicării beneficiarului nerezident (confirmare de primire sau recomandată).

Certificatul de viaţă este completat în Partea A de către casa teritorială de pensii competentă, precizându-se data limită de restituire a certificatului de viaţă de către beneficiar.

Beneficiarul nerezident are obligaţia de a completa Partea B a certificatului de viaţă, în faţa unei autorităţi legale de pe teritoriul statului de şedere permanentă şi de a-l transmite casei teritoriale de pensii competente până la data menţionată în partea A.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

WhatsApp
Top cele mai citite știri
Crossuri parteneri
Economie Vezi toate articolele
pixel