Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
România va sprijini proiectele de reconstrucţie a Ucrainei care includ investiţii în imediata vecinătate a țării
WhatsApp
Proiectele de reconstrucţie a Ucrainei, care includ investiţii în imediata vecinătate a României, vor fi sprijinite de către autorităţile române, care vor debloca toate procedurile administrative care adesea consumă timp, a scris, joi, pe pagina de Facebook, secretarul de stat pentru afaceri europene din Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor (MMAP), Ionuţ Sorin Banciu.
România va sprijini proiectele de reconstrucţie a Ucrainei care includ investiţii în imediata vecinătate a țării

Publicitate

Acesta a avut o întrevedere cu ministrul Mediului şi Resurselor Naturale din Ucraina, Ruslan Strilets, în marja Consiliului informal al miniştrilor Mediului din UE, organizat la Praga, în cadrul căreia s-a discutat despre impactul asupra mediului produs de agresiunea militară rusească, despre evaluarea detaliată a acestor pagube de mediu şi despre soluţiile de refacere şi reconstrucţie ecologică a peisajelor devastate de război.

„Atmosfera plăcută a fost umbrită de discuţiile despre impactul războiului din Ucraina asupra oamenilor şi naturii, despre care am discutat cu ministrul mediului din Ucraina, Ruslan Strilets, şi cu ministrul mediului din Bulgaria, Borislav Sandov. Am abordat teme diverse, de la rănile pe care războiul din vecinătatea noastră le lasă pentru mult timp, dar şi despre traseul european al Ucrainei şi sprijinul pe care România şi Bulgaria îl pot oferi vecinilor noştri. Am fost foarte impresionat de optimismul şi energia pozitivă a ministrului ucrainean, în contextul extrem de complicat din Ucraina. În cea de-a doua zi, după prezentarea raportului privind incidentele de mediu generate de război, am avut o discuţie lungă despre evaluarea detaliată a acestor pagube de mediu şi despre soluţiile de refacere şi reconstrucţie ecologică a peisajelor devastate de război. În altă ordine de idei, am discutat despre proiectele de reconstrucţie a Ucrainei, care includ investiţii în imediata vecinătate a României. L-am asigurat pe ministrul ucrainean de sprijinul autorităţilor române cu privire la procedurile transfrontaliere de evaluare a impactului de mediu al acestor proiecte. Vom comunica direct şi vom debloca toate procedurile administrative care adesea consumă timp. Este un alt mod de a veni în sprijinul Ucrainei vecine pentru a grăbi reconstrucţia şi refacerea într-un mod sustenabil”, a menţionat reprezentantul Ministerului Mediului.

 

Pagubele de mediu înregistrate în ultimele patru luni



Reprezentanţii Ucrainei au prezentat miniştrilor Mediului din UE, în cadrul lucrărilor Consiliului informal, un raport cu privire la pagubele de mediu înregistrate în ultimele patru luni.

Astfel, potrivit raportului, statul vecin înregistrează 260 de cazuri de ecocid, peste 2.000 de situaţii de prejudiciu asupra mediului, iar 20% din ariile protejate la nivel naţional sunt ameninţate. De asemenea, 15 centrale nucleare se află sub ameninţare, 40 de atacuri au fost înregistrate asupra depozitelor de hidrocarburi, în timp ce persistă efectele lansării a peste 2.500 de rachete către teritoriul ucrainean.

Secretarul de stat pentru afaceri europene din cadrul Ministerului Mediului, Ionut Sorin Banciu, conduce delegaţia României la reuniunea informală a miniştrilor Mediului din Statele Membre UE, care are loc în perioada 13 - 15 iulie 2022, la Praga.

Temele abordate în cadrul reuniunii vizează Cadrul global privind biodiversitatea post-2020, impactul războiului din Ucraina asupra mediului, adaptarea la schimbările climatice (protecţia solului, naturii şi apei), negocierile internaţionale în domeniul climei şi fişa de parcurs către COP 27, care va avea loc în Egipt în perioada 6-18 noiembrie 2022.

Următoarea reuniune a Consiliului de Mediu se va desfăşura la Luxemburg, în data de 24 octombrie 2022, informează Agerpres. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

WhatsApp
Top cele mai citite știri
Crossuri parteneri
Politică Vezi toate articolele
pixel