Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
România s-a împrumutat cu dobânda record de 9.23% pe an. Mircea Coșea: "Suntem singura țară"
WhatsApp
Ministerul Finanţelor Publice a împrumutat, săptămâna trecută, de pe piaţa internă, suma de 567,5 milioane de lei, pe o perioadă de 64 de luni, cu o dobândă record de 9,23 la sută pe an. Astfel de veşti, despre împrumuturi şi noi împrumuturi, au devenit o obişnuinţă în practica guvernamentală, însă ne întrebăm cu ce preţ.

"Dobânda rostogolită este plata pe care trebuie să o faci, nu pentru rata la credit, ci dobânda la credit, adică doar mai puţin decât ar trebui să dai dacă ar trebui să dai şi rata. Ori, această dobândă pe care noi o plătim se numeşte rostogolită, pentru că ea aparţine unor credite anterioare, pe care România le-a luat, şi aici trebuie ca să spunem încă o dată, există, aş spune eu, o dilemă, o enigmă, la adresa guvernanţilor noştri, pentru că nici până în ziua de azi nu ni se spune cum a fost posibil ca într-o perioadă scurtă, de un an şi ceva, guvernarea Orban-Cîţu să ridice datoria publică a României de la 30 şi ceva la sută în PIB la aproape 50% în PIB. De ce au avut loc aceste împrumuturi atât de rapid şi atât de mari, încă nu ştim, dar plătim pentru ea. În primele patru luni acestui an, România a plătit aproape 9 miliarde de lei datorie rostogolită. 9 miliarde de lei, aproape 2 miliarde de euro," a spus Mircea Coșea, conform Rador. 

Până la sfârşitul acestui an este estimat că vom plăti 30 de miliarde de lei faţă de anul trecut, când am plătit doar 17 miliarde de lei. Zic doar, pentru că e suma aproape dublă, dar în fond, ea este foarte mare. Deci, în condiţiile astea, în care noi, oricât de mare am avea creşterea economică - şi am avut pe primul trimestru o creştere economică relativ bună de 5% - această creşterea economică nu ajută nici populaţia României, nici economia României, pentru că ea pleacă, este trimisă obligatoriu pentru plata acestor obligaţiuni pe care le avem. În acelaşi timp, aşa cum spuneaţi şi dumneavoastră, România se împrumută în continuare, pentru că economia, nefiind funcţională, nu există o politică economică în România care să pună în mişcare economia după crizele care au loc, energetică, COVID şi aşa mai departe. Noi avem programe sociale, ajutăm pe oamenii foarte săraci, noi nu avem programe economice, nu există o viziune a guvernului în legătură cu modul în care trebuie să ieşim economic din această criză. Încă nu am rezolvat problema facturilor, încă nu am rezolvat problema importurilor foarte mari pe care le facem şi de alimente.

Coșea: Creșterea taxelor nu e un stimulent real

 

"Deci, în condiţiile astea, eu am ajuns la concluzia că împrumuturile pe care le facem în continuare - şi dovada e că chiar dumneavoastră spuneaţi zilele trecute, ne-am împrumutat - vor ridica dobânda acestor credite. Deja am ajuns pe primul loc în Europa şi pe locul cinci în lume, ceea ce face să ne apropiem de o perioadă în care împrumuturile vor fi din ce în ce mai complicate şi dacă nu vom avea bani, ajungem într-o situaţie pe care economiştii o numesc incapacitate de plată. E foarte dur, foarte complicat, foarte periculos. Încă nu suntem acolo, Slavă Domnului, dar trebuie să cerem acestui guvern să ia de urgenţă măsuri economice, pentru că nu putem să mai stăm aşa şi să ne plângem ba că e secetă, ba că e preţul energiei foarte mare, fără ca să încercăm să punem în mişcare economia. Ori, noi nu punem în mişcare, pentru că această nouă variaţie de cod fiscal, care intră în vigoare chiar de astăzi, nu aduce un stimulent economic real. Din contră, aduce anumite impedimente şi nu-l lasă să funcţioneze normal, aduce pe capul ei noi greutăţi, noi impozite, noi taxe," a mai spus Coșea.

"Doar România se împrumută la dobânzi atât de mari"

 

 

"În situaţia României, deocamdată, nu mai e nici o ţară europeană. Noi suntem pe primul loc din punct de vedere al nivelului dobânzilor mari pe care le plătim şi al datoriilor rostogolite, cum vă spuneam. Sigur că există. Analiştii spun, unii analişti, "Domnule, nu fiţi aşa de speriaţi că uite, există ţări cum este Italia, cum este Grecia, care au datorie publică mai mare decât a voastră. De ce vă speriaţi?" Păi ştiţi de ce mă sperii eu? Poate alţii nu, dar eu mă sperii. Pentru că noi nu suntem în situaţia acelor două ţări sau câte or mai fi pentru că nouă ne lipseşte un atribut absolut esenţial şi anume, nu facem parte din sistemul euro. Atunci când faci parte din sistemul euro şi când eşti în dificultate, Banca Europeană te ajută, aşa cum a ajutat Grecia acum 10-11 ani. Te ajută, pentru că nu trebuie să lase sistemul euro să cadă, prin ruperea unei verigi, a unei ţări. Noi nu suntem în euro, pe noi nu ne va ajuta nimeni, pentru că nu au niciun interes, deci condiţiile sunt total diferite. 50% datorie publică în România, în /PIB/, este mult mai periculos decât 70-80% datorie publică în /PIB/, cum au ţări ca Italia sau ca Grecia. Poate or mai fi şi altele, dar astea sunt exemplele cele mai bune. Deci, deocamdată, România se află într-o situaţie aproape unică în Europa, ca urmare a acestui pericol de creştere a datoriei publice şi de pierdere a prestigiului pe piaţa creditului, ceea ce va face ca în viitor să ne împrumutăm din ce în ce mai scump," a încheiat Coșea, citat de Rador. 

 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

WhatsApp
DC Media Group Audience
Top cele mai citite știri
Știri Vezi toate articolele
Iti place noua modalitate de votare pe stiridiaspora.ro?
pixel