Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
România, refuzată în Schengen. Ecouri în toată lumea: "Șantaj mizerabil al Austriei"
WhatsApp
Presa internaţională continuă să urmărească îndeaproape războiul din Ucraina dar acordă un spaţiu amplu şi reuniunii Consiliului pentru Justiţiei şi Afaceri Interne, unde s-a decis menţinerea României şi a Bulgariei în afara spaţiului Schengen.

"Intrate în 2007 în Uniunea Europeană, cele două foste ţări comuniste bat la uşa spaţiului de liberă circulaţie european de peste zece ani, fără succes", notează TV Info din Franţa. Austria, care se confruntă cu o creştere a cererilor de azil şi a votat împotriva extinderii spaţiului de liberă circulaţie europeană, se teme că ridicarea controalelor la frontierele cu aceste două ţări va spori şi mai mult sosirile de migranţi. "În acest an, am înregistrat peste 100.000 de treceri ilegale ale frontierei în Austria", a motivat decizia ministrul de interne austriac.

Preşedintele Parlamentului European, Roberta Metsola, s-a declarat "extrem de dezamăgită" de decizie şi a cerut Consiliului UE "să acţioneze şi să se asigure că este găsit un compromis", notează Reuters.

O reacţie similară a venit şi din partea comisarului european pentru afaceri interne, Ylva Johnasson, care a spus că România şi Bulgaria "merită să aibă acces la liberă mişcare în spaţiul Schengen". "Când este vorba de accesul României şi al Bulgariei, noi nu suntem uniţi iar acest lucru ne face mai slabi şi pe mine mă întristează", a afirmat comisarul Johnasson, adăugând că a sperat ca cele două ţări să devină membre Schengen în timpul mandatului ei, care se încheie în 2024, scrie Euobserver.

România, refuzată în Schengen. Ecouri în toată lumea: "Șantaj mizerabil al Austriei"

 

Postul de radio televiziune de limbă franceză din Belgia, RTBF preia reacţia ministrului român de Interne, care a luat parte la şedinţa Consiliului JAI. Lucian Bode a afirmat că imigranţii nu trec prin România, ci mai ales prin Serbia. Pe de altă parte, ministrul român a spus că decizia "calcă în picioare principiile Uniunii Europene", fiind o imensă nedreptate făcută României.

Şi Associated Press urmăreşte reacţiile de la Bucureşti, amintind că preşedintele Camerei Deputaţilor, Marcel Ciolacu, a scris pe Facebook că "Opoziţia nedreaptă a Austriei este un cadou de Crăciun gratuit" pentru preşedintele rus Vladimir Putin. "Unitatea şi stabilitatea Europei au primit astăzi o lovitură dură din partea unei ţări care, în vremuri dificile, a ales să îşi abandoneze colegii europeni si să servească interesele Rusiei. Austria este clar deconectată de Europa".

Iar vicepremierul român, Kelemen Hunor, s-a referit la un "şantaj mizerabil al Austriei". "Veto-ul Austriei este incorect, imoral, lipsit de argumente solide şi demonstrează un joc politic mizerabil. Da, este o decizie murdară împotriva fiecărui cetăţean român, împotriva legilor care guvernează libertatea de mişcare în Uniunea Europeană", completează Associated Press, citându-l pe Kelemen Hunor.

Voci critice vin inclusiv din partea politicienilor din Austria

 

Preşedintele Bulgariei, Rumen Radev, preluat de novinite.com, a declarat că statele UE care au respins admiterea Bulgariei în Schengen trebuie să ţină cont de faptul că în funcţie de rapiditatea cu care va fi depăşit blocajul aderării la spaţiul de liberă circulaţie vor reuşi autorităţile bulgare să mobilizeze forţe şi fonduri de la frontierele cu România şi Grecia la frontiera cu Turcia, care este şi frontiera externă a Uniunii Europene.

Voci critice vin inclusiv din partea politicienilor din Austria. Liderul fracţiunii Partidului Social Democrat Austriac din Parlamentul European, Andreas Schieder, citat de publicaţia Mediapool din Bulgaria, a criticat decizia guvernului de la Viena, arătând că "Recurgerea la veto în acest moment nu este altceva decât o dovadă a eşecului şi a incompetenţei guvernului austriac". În plus, Schieder l-a acuzat pe cancelarul austriac Nehammer că nu a susţinut cu fermitate problema migraţiei în faţa premierului ungar Viktor Orban şi a preşedintelui sârb Aleksandar Vucic. Pentru că, potrivit lui Schieder, până la urmă, Orban şi Vucic sunt responsabili pentru "creşterea traficului pe ruta balcanică" în acest moment.

Într-o încercare de a urmări rutele migraţiei, Die Welt scrie că "aceia care învinuiesc orbeşte - ca Austria, România şi Bulgaria pentru avalanşa de migranţi de pe ruta balcanică, trec cu vederea că cea mai importantă poartă de acces, Grecia, aparţine de multă vreme spaţiului Schengen. În privinţa mafiei, trebuie să ne gândim mai degrabă la Napoli şi Palermo (care aparţin de Schengen), decât la Bucureşti sau Sofia. Iar profiturile de pe urma contrabandei comise de cartelurile de droguri în porturile din Rotterdam sau Antwerpen ar transforma cu uşurinţă întregul spaţiu balcanic într-o Elveţie înfloritoare. Ar fi cazul ca vremea de a arăta cu degetul la rudele sărace din Est şi a acoperi astfel în Occident criza statului de drept din UE să fie dată uitării definitiv", potrivit Rador.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

WhatsApp
DC Media Group Audience
Top cele mai citite știri
Crossuri parteneri
Internațional Vezi toate articolele
Iti place noua modalitate de votare pe stiridiaspora.ro?
pixel