„Colegul Florin Roman a depus azi o inițiativă legislativă privind interzicerea, timp de zece ani, a exportului de buștean și lemn rotund. Legea actuală prevede Interdicție doar pentru spațiul extracomunitar. Florin cere eliminarea acestei limitări”, a spus Rareș Bogdan.
Preşedintele Klaus Iohannis s-a declarat "supărat şi dezamăgit", luni seara, de faptul că România nu a obţinut toate voturile în vederea aderării la spaţiul Schengen şi a precizat că este hotărât să ducă lucrurile "mai departe" până când ţara noastră va deveni membră a spaţiului de liber schimb.
„România este foarte activă în combaterea migraţiei ilegale. De aceea, nici românii nu au înţeles de unde până unde acest refuz. Şi oamenii sunt supăraţi, mulţi sunt de-a dreptul revoltaţi şi pot să îi înţeleg. Dar în politică nu contează dacă eşti supărat sau frustrat sau bucuros. În politică noi suntem aleşi pentru a rezolva problemele comunităţii, problemele naţiunii şi asta voi face eu în continuare. Acest vot, chiar dacă m-a supărat şi m-a dezamăgit, nu mă face să dau înapoi şi personal voi rămâne foarte conectat la fenomen şi sunt hotărât să duc lucrurile mai departe până când România devine membră a spaţiului Schengen. Asta nu va fi simplu”, a afirmat Iohannis, într-o conferinţă de presă susţinută la Palatul Cotroceni, la finalul întrevederii avute cu preşedintele Confederaţiei Elveţiene.
El a menţionat că în cadrul Consiliului European va ridica problema aderării României la Schengen, dar a subliniat că un nou vot pe această temă va putea fi exprimat doar în Consiliul JAI.
„Acum, miercuri şi joi, probabil şi vineri, vom avea o întrunire a Consiliului European şi cu certitudine voi ridica această problemă în Consiliul European. Va fi o dezbatere, vor fi probabil diferite opinii, dar un nou vot va fi doar atunci când se întruneşte iar Consiliul JAI şi din datele pe care le avem în acest moment este greu de crezut că în aşa puţine zile va exista o schimbare de opinie la partea austriacă. Dar asta nu înseamnă că nu trebuie să continuăm să discutăm problemele Uniunii. Problemele diplomatice, problemele economice, problemele de colaborare se rezolvă discutând şi căutând împreună soluţii. Eu voi duce lucrurile mai departe şi sunt convins că vom găsi soluţii şi pentru această problemă. Aşa cum în acest an am găsit soluţii pentru MCV, pentru a schimba 'nu' olandez în 'da' olandez, pentru a schimba 'nu' suedez în 'da' suedez, vom continua discuţiile cu partea austriacă”, a spus Iohannis.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News