Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
România îi transmite Rusiei că exagerează în privința scutului de la Deveselu: „Este clar!”
WhatsApp
Ministrul de Externe, Bogdan Aurescu, a declarat duminică într-o emisiune TV că scutul antirachetă de la Deveselu este un sistem defensiv care nu are legătură cu Rusia, care vizează eventuale ameninţări cu rachete balistice din Orientul Mijlociu.
România și Franța cer întregii comunități internaţionale să sancţioneze "ferm", "imediat" şi "coordonat" acţiunile Rusiei

”Este o susţinere repetată constant de Federaţia Rusă cum că acest scut de la Deveselu ar avea caracter ofensiv, cum că ar exista amplasate acolo sau că ar putea fi amplasate foarte rapid, iminent, rachete ofensive de tip tomahawk şi că, evident, acest scut, pentru Federaţia Rusă reprezintă o ameninţare, ceea ce este complet fals. Noi am răspuns de-a lungul timpului, încă de la momentul negocierii, deci chiar înainte de 2016 (...) E vorba de un sistem defensiv, el nu are legătură cu Federaţia Rusă, pentru că amplasarea lui şi tipurile de interceptoare care sunt puse acolo vizează eventuale ameninţări cu rachete balistice din afara spaţiului euro-atlantic, dinspre Orientul Mijlociu”, a declarat Bogdan Aurescu la Prima TV, potrivit Știrile PRO TV.

 

Scutul nu poate permite amplasarea de rachete ofensive

 

Ministrul de Externe a mai precizat că scutul nu poate permite amplasarea de rachete ofensive.

„De asemenea, am arătat foarte clar, cu probe, care se pot regăsi şi în textul acordului pe care l-am încheiat cu Statele Unite la momentul respectiv, că acest scut nu poate să permită amplasarea de rachete ofensive, deci interceptorii care sunt puşi acolo nu pot fi înlocuiţi cu alte tipuri de rachete şi oricum, rachetele intercontinentale pe care Federaţia Rusă le are sunt mult mai numeroase decât interceptorii pe care îi avem la Deveselu şi oricum, au capacităţi mult superioare faţă de capacităţile acestor interceptori”, precizează ministrul de Externe.

 

România insistă: Scutul NATO de la Deveselu nu este o amenințare pentru Rusia 

 

Bogdan Aurescu a subliniat că acest scut de la Deveselu nu reprezintă o ameninţare.

„Este clar că acest scut, chiar şi pentru Federaţia Rusă, nu reprezintă o ameninţare, deci chiar şi în percepţia Federaţiei Ruse eu sunt convins că realitatea este cunoscută. Singura explicaţie pe care o putem găsi e aceea că Federaţia Rusă este deranjată de faptul că pe teritoriul unui stat care a făcut parte la un moment dat din blocul socialist, din sfera sa de influenţă, există o bază americană cu caracter permanent care în acelaşi timp este şi o bază NATO pentru că acest scut face parte din sistemul NATO anti-rachetă, ceea ce arată cu claritate că România nu se mai află şi nu se va mai afla niciodată în sfera de influenţă a Federaţiei Ruse. Oricum, conceptul însuşi de sferă de influenţă este un concept desuet care nu poate să fie şi nu îşi mai poate găsi locul în secolul XXI, atunci când vorbim despre securitatea europeană”, susţine Aurescu.

Întrebat dacă reprezentanţi ai Rusiei au dat vreun răspuns la invitaţia de a vizita acest scut, Aurescu a răspuns că există o discuţie pe această temă.

 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

WhatsApp
Top cele mai citite știri
Crossuri parteneri
Politică Vezi toate articolele
pixel