Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
România cere UE să renunțe la condiția absurdă de a lăsa 4% din terenul agricol, necultivat 
WhatsApp
O parte din condiţionalităţile impuse ar trebui revizuite pentru că trebuie să folosim fiecare metru pătrat de pământ agricol, susţine ministrul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, Adrian Chesnoiu.
Fermierii români cer subvenții comparabile cu cele din Ungaria sau Polonia

"Suntem cu toţii toţii alături de poporul ucrainean şi de fermierii din această ţară. De asemenea, suntem cu toţii îngrijoraţi de efectele pe care situaţia din Ucraina le va avea asupra agriculturii şi din acest motiv cred că trebuie să dăm dovadă în continuare de solidaritate şi de o mai bună cooperare între noi în perioada următoare. Trebuie să adoptăm planurile strategice cât mai repede cu putinţă pentru toţi fermierii noştri, pentru că securitatea alimentară a Europei va fi direct dependentă de continuarea activităţii agricole la nivelul fiecărui stat membru. Este extrem de important, de asemenea, să revizuim o parte din condiţionalităţile impuse pentru că trebuie să folosim fiecare metru pătrat de pământ agricol, astfel încât să le putem acorda şi asigura cetăţenilor noştri şi cetăţenilor europeni alimentele de care au nevoie şi acum toată baza celorlalţi cetăţeni este pusă pe umerii fermierilor europeni şi pe umerii noştri. Aşa că trebuie să ne continuăm dialogul constructiv şi solidaritatea europeană care a consacrat toate principiile pe care se bazează Uniunea noastră", a declarat luni Adrian Chesnoiu, potrivit unei postări pe Facebook.

300 000 de hectare de teren necultivate 



Ministrul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, Adrian Chesnoiu, a participat luni la Consiliul Agricultură şi Pescuit de la Bruxelles.

Zilele trecute, ministrul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, Adrian Chesnoiu, a declarat că a cerut Comisiei Europene să reconsidere ideea ca 4% din suprafaţa agricolă a unui stat-membru să rămână necultivată.

"Să laşi 4% din suprafaţa agricolă a unei ţări cum este România, cu 9,4 milioane de hectare de teren arabil, ar însemna aproape 300.000 de hectare necultivate. Nu cred că îşi permite nimeni la nivel european, la nivel global, să lase o astfel de suprafaţă neproductivă, mai ales a unei ţări cum este România, cu un sol atât de fertil", a afirmat Chesnoiu, după şedinţa de Guvern de miercuri.

Discuțiile continuă

 



Adrian Chesnoiu a precizat că discuţiile pe acest subiect nu s-au încheiat, iar la Consiliul de miniştri din 21 martie acestea vor continua.

"Continuăm discuţiile acestea. Luni (21 martie 2022 - n. r.) merg la Consiliul de miniştri şi vom dezbate în continuare acest subiect. Suntem una dintre ţările care susţinem să cultivăm fiecare metru pătrat de pământ, astfel încât să putem asigura securitatea alimentară şi siguranţa aprovizionării cu alimente şi pentru alte ţări care nu pot produce necesarul de cereale. Obligaţia mea este să aduc la cunoştinţa factorilor europeni orice problemă cu care se confruntă statul-membru şi să fac propuneri de îmbunătăţire a cadrului normativ", a spus ministrul Agriculturii.

Consiliul Agrifish vine după reuniunea informală a miniştrilor Agriculturii din UE, din 2 martie 2022, desfăşurată în sistem videoconferinţă, la care miniştrii au discutat despre potenţialele efecte semnificative ale agresiunii militare a Rusiei asupra pieţei principalilor factori de producţie agricolă şi a produselor de bază, cum ar fi gazele naturale, îngrăşămintele şi hrana pentru animale. Miniştrii şi-au exprimat, de asemenea, solidaritatea unanimă cu Ucraina. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

WhatsApp
Top cele mai citite știri
Crossuri parteneri
Economie Vezi toate articolele
pixel