Iată comunicatul:
Prim-ministrul Viorica Dăncilă a primit cu profundă îndurerare vestea tragică a pierderilor de vieți omenești, între care și cetățeni români, precum și rănirea mai multor persoane, ca urmare a prăbușirii podului Morandi, de lângă Genova.
"Îmi exprim întreaga mea compasiune față de familiile care au pierdut pe cineva drag în accidentul produs ieri în Italia, români sau cetățeni de altă naționalitate. Gândurile mele se îndreaptă către toți cei care și-au pierdut viața într-un mod atât de brutal, precum și către toți cei care suferă, fie pentru că au fost răniți, fie pentru că au pierdut pe cineva apropiat. Sincere condoleanțe familiilor victimelor. Le doresc celor răniți puterea de a depăși această traumă, sănătate multă și recuperare cât mai rapidă", transmite premierul Viorica Dăncilă.
Seful Executivului român a transmis ieri o scrisoare de condoleanțe președintelui Consiliului de Miniștri al Republicii Italiene, Giuseppe Conte, în care exprimă solidaritatea Guvernului și poporului român față de Guvernul și poporul italian, greu încercate de această tragedie.
Prim-ministrul Viorica Dăncilă este în permanentă legătură cu Ministerul Afacerilor Externe în vederea acordării întregului sprijin necesar familiilor românilor care și-au pierdut viața în acest teribil accident.
"Este o situație tragică și este datoria noastră să ne ajutăm compatrioții. Vom apela la toate pârghiile legale și vom face tot ce este uman posibil pentru ca familiile românilor care și-au pierdut viața să primească sprijinul de care au nevoie", afirmă premierul Dăncilă.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News