Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Regele Charles al III-lea vine în România. Va fi primit de Iohannis la Palatul Cotroceni
WhatsApp
Regele Charles al III-lea vine în România, urmând să fie primit de președintele Iohannis la Palatul Cotroceni.
Regele Charles al III-lea (Sursa: Agerpres)

Președintele Klaus Iohannis îl va primi, vineri, la Palatul Cotroceni, pe Regele Charles al III-lea.

Conform agendei șefului statului, după ceremonia oficială de primire, cei doi vor avea o întrevedere în particular, urmată de o întâlnire cu autoritățile statului, reprezentanți ai societății civile și Corpul Diplomatic.

Ambasadorul Marii Britanii la București, Andrew Noble, a declarat că vizita pe care Regele Charles al III-lea o efectuează în România are un caracter privat. El a adăugat că monarhul se va întâlni cu președintele Klaus Iohannis ca un gest de curtoazie.

"Se împlinesc 25 de ani de când regele nostru a vizitat România pentru prima dată, în 1998, şi va fi pentru prima dată când un monarh britanic vizitează România, dar de această dată va fi o vizită privată, ca marea parte a vizitelor pe care cel care era atunci Prinţul de Wales le-a avut în România. Înţelegem ce înseamnă o vizită privată: ca de fiecare dată, se va întâlni cu preşedintele, ca gest de curtoazie. După ce va fi fost la Cotroceni, restul vizitei va avea caracter privat. Este cunoscut că are diverse proiecte în care s-a implicat de-a lungul anilor şi vizitele private de obicei includ acest tip de demersuri şi mă aştept să existe aşa ceva, cu această ocazie, dar vor fi întâlniri private", a spus Noble pentru Agerpres.

Regele Charles efectuează o vizită privată

 

El a explicat că implicarea din trecut a Prinţului de Wales în activităţile organizaţiilor non-guvernamentale se înscrie în activităţile pe care le întreprinde şi Guvernul britanic.

"Guvernul nostru colaborează în mod profund cu ONG-urile, pe toate domeniile. Aşa că nu există o problemă legată de posibilitatea de a lucra cu ONG-uri în calitate de rege, numai că atunci când acţionează în calitate de rege face acest lucru consiliat de Guvern. Aceasta este o vizită privată", a adăugat ambasadorul.

Diplomatul nu a oferit mai multe informaţii despre vizita Regelui Charles al III-lea, subliniind că acest caracter privat va fi respectat.

"Nu vreau să dau detalii, deoarece vreau ca (vizita - n.r.) să fie cât se poate de liniştită şi discretă pentru Rege. Unul dintre marile avantaje ale României este liniştea, aşadar vizitele sale private aici vor fi respectate ca atare", a subliniat Andrew Noble.

Pe 6 mai, Charles al III-lea a fost încoronat rege al Regatului Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord, precum şi al altor 14 ţări, inclusiv Canada, Australia şi Bahamas, alături de regina consoartă Camilla, în cadrul unei ceremonii la Westminster Abbey, după ce la 10 septembrie anul trecut a fost proclamat rege de către Consiliul de Ascensiune.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

WhatsApp
DC Media Group Audience
Top cele mai citite știri
Politică Vezi toate articolele
Iti place noua modalitate de votare pe stiridiaspora.ro?
pixel