Preşedintele Franţei s-a adesat Convenţiei Cetăţeneşti pentru Climă (CCC), un organism care a fost creat de guvern pentru a propune măsuri de combatere a încălzirii climatice. Este alcătuit din 150 de cetăţeni, care au fost traşi la sorţi. Organizarea unui referendum pentru „a introduce noţiunile de biodiversitate, mediu şi luptă împotriva schimbărilor climatice”, conform articolului 1 din Constituţie, se numără printre măsurile propuse.
Dacă se va reuşi organizarea sa, acesta ar fi primul referendum organizat în Franţa din 2005, când s-a votat în privinţa unei Constituţii europene, vot soldat cu victoria celor care s-au opus proiectului european. Dreapta însă îl acuză pe Macron că își face publicitate politică. Orice propunere de revizuire a Constituţiei trebuie mai întâi votată însă de cele două camere ale Parlamentului, în termeni identici, a reamintit președintele Macron.
Senatul francez este controlat însă de dreapta, ceea ce face să planeze o anumită incertitudine în privinţa organizării unui referendum. Foarte dură în primele sale reacţii, opoziţia a criticat propunerea ca pe o „lovitură de publicitate” politică. „Acest lucru nu va schimba nimic: Carta Mediului are deja o valoare constituţională”, a susţinut senatorul Les Républicains (LR, dreapta, opoziţie) Bruno Retailleau, care îl acuză pe Emmanuel Macron că urmăreşte „să îşi mascheze bilanţul ecologic subţire”. Adoptată în 2004, Carta Mediului este, începând cu 1 martie 2005, citată în primul paragraf al preambulului Constituţiei.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News