”Codurile în sine sunt niște documente, niște acte normative, care ar trebui să servească în mod egal tuturor. N-ar trebui să fie făcute niște legi vizând chipul unei persoane de la un partid sau altul.
Toată senzația aceasta de doi ani și ceva, de când guvernează PSD, a fost exact aceasta: că se croiește Codul penal sau Codul de procedură penală sau orice legislație în domeniul penal după nevoia din dosarul domnului Dragnea și a altor câțiva din PSD.
Un exemplu prezentat de colegii mei și experții din domeniu e reducerea termenelor de prescripție. E unul din articolele controversate din acest Cod, care ajută ca dosarele dinainte de 2010 să fie prescrise. Practic, orice dosar dinainte de această dată - aprilie 2010, e dat uitării. Se prescriu dosare, se prescrie răspunderea penală în acele dosare, printre care, spun specialiștii, se află și dosarul domnului Dragnea.
Nu vreau să speculez, nu vreau să spună lumea că Opoziția are o obsesie cu dosarul punctual al lui Dragnea, dar substanța e că, din păcate, nu e un articol, o legiferare făcută în interesul cetățenilor, ci e o legiferare pentru un grup restrâns.
Alt exemplu punctual: se dezincriminează infracțiunea de neglijență în serviciu. E eliminată cu totul. Pedepsele pentru foarte multe infracțiuni, în special cele pentru serviciu, sunt reduse. Se modifică noțiunea de trafic de influență. Abuzul în serviciu e dezincriminat. Sunt foarte multe exemple!”, a declarat Alina Gorghiu, la B1 TV.
[citeste si]
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News