Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Reacția Euroins după ce ASF i-a retras autorizația. Compania acuză o preluare ostilă
WhatsApp
Conducerea Eurohold consideră că decizia Autorităţii de Supraveghere Financiară privind Euroins reprezintă „o preluare ostilă a activelor filialei din România” şi anunţă că va demara procesul de contestare a deciziei privind procedura de faliment.

„Referitor la decizia autorităţii române de supraveghere financiară ASF de a confisca Euroins România (parte a grupului de asigurări Euroins Insurance deţinut de Eurohold Bulgaria) prin revocarea licenţei de funcţionare şi deschiderea procedurii de faliment şi numirea Fondului de Garantare a Asigurărilor (FGA) în calitate de administrator interimar al societăţii, considerăm aceasta ca fiind o preluare ostilă a activelor filialei din România.(...) Într-o nouă dovadă de iresponsabilitate, ASF, instituţia care nu a reuşit să oprească trei falimente din industria asigurărilor, a eşuat de această dată să înţeleagă un contract de reasigurare, aruncând piaţa asigurărilor RCA într-un adevărat dezastru: românii vor plăti RCA la preţuri indecente pentru a finanţa incompetenţa autorităţilor şi tâlhăria sistematică practicată de COTAR”, susţin reprezentanţii companiei bulgare, într-un comunicat.

 

Decizia confirmă „intenţia de manipulare a pieţei asigurărilor”



Aceştia mai afirmă că decizia confirmă „intenţia de manipulare a pieţei asigurărilor şi caracterul premeditat al acţiunilor instituţiei de supraveghere”, după ce a aprobat în ultimele două luni participarea unei bănci de prestigiu precum BERD în calitate de acţionar al Euroins şi, în acelaşi timp, a aprobat subscrierea de capital, care demonstrează solvabilitatea şi stabilitatea poziţiei financiare a Euroins, acţiuni neregăsite în sinteza care stă la baza deciziei ASF, care a venit înaintea Raportului solicitat de BERD şi înaintea rezultatelor analizei EIOPA (Autoritatea Europeană pentru Asigurări şi Pensii Ocupaţionale).

„Conducerea Eurohold va demara procesul de contestare a deciziei privind procedura de faliment. Conducerea Eurohold si EIG Re consideră această măsură abuzivă, absolut iresponsabilă, mai ales în situaţia actuală a pieţei de asigurări din Romania, şi în contradicţie cu bunele practici europene. Decizia Consiliului de Administraţie ASF ignoră contractul de reasigurare al Euroins România cu EIG Re, societatea de reasigurare a grupului, şi nu ia în considerare situaţia financiară a reasiguratorului în sine. În plus, Consiliul de Administraţie al ASF a adoptat o decizie care nu ţine cont de poziţia autorităţii de reglementare financiară bulgară (FSC), care este principalul organism de supraveghere în cazul EIG Re. Acest lucru încalcă direct legislaţia europeană şi ar putea genera consecinţe şi măsuri dure la nivel internaţional. În plus, decizia Consiliului de Administraţie al ASF nu are în vedere auditul în curs de desfăşurare al EIOPA şi al BERD în Euroins România, după ce societatea din România a semnalat ambelor instituţii acţiunile abuzive ale angajaţilor departamentului de asigurări al ASF derulate anterior”, se mai menţionează în comunicat.

 

„Consiliul ASF poartă întreaga responsabilitate pentru toate consecinţele negative”



Reprezentanţii Eurohold mai semnalează că „decizia abuzivă a consiliului ASF” a provocat activarea art. 26 din contractul de reasigurare semnat de Euroins România şi EIG Re, care prevede că în cazul unor acţiuni abuzive şi ameninţări împotriva companiei din partea terţilor, inclusiv suspendarea abuzivă sau revocarea licenţei sale de către autoritatea de reglementare, EIG Re are dreptul de a se retrage din contractul cu Euroins România şi de a păstra integral prima de volum subscrisă a societăţii româneşti, fără nicio obligaţie faţă de creanţele şi riscul aferent unităţii româneşti.

„Astfel, ASF a provocat rezilierea contractului de reasigurare al Euroins Romania cu EIG Re. Ca urmare a potenţialelor măsuri abuzive, Consiliul ASF poartă întreaga responsabilitate pentru toate consecinţele negative, inclusiv pentru plata daunelor”, precizează aceştia.

De asemenea, potrivit sursei citate, conducerea Eurohold a avertizat de mai multe ori că a avut loc „un atac organizat” împotriva Euroins România şi încercări de preluare ostilă a activelor sale susţinute de angajaţi ai autorităţii de supraveghere a asigurărilor din cadrul autorităţii locale de reglementare financiară.

„Din păcate, evenimentele derulate au dovedit acest scenariu şi au confirmat intenţiile ostile ale acestui grup organizat. Şi mai mult din păcate, acţiunile lor au părut să fi indus în eroare Consiliul ASF, indiferent de cât de negativ ar fi impactul asupra întregii pieţe de asigurări din România şi de pierderile care ar fi trecute în sarcina cetăţenilor şi consumatorilor români. Conducerea Eurohold consideră că toţi aceşti paşi ai autorităţii de reglementare sunt total iresponsabili ţinând cont de explozia preţurilor poliţelor de asigurare RCA, declanşată de acţiunile aceloraşi oameni din departamentul de asigurări al ASF care au atacat Euroins România, având în vedere şi riscul de destabilizare a întregii pieţe de asigurări din România. Mai mult, plafonarea valorii primelor RCA va plasa România în poziţia de fi trecută în procedura de infringement din partea Uniunii Europene şi va duce inevitabil la creşteri uriaşe ale preţurilor RCA, în detrimentul întregii populaţii”, susţin reprezentanţii Eurohold.

 

ASF a anunţat vineri că a decis să retragă autorizaţia de funcţionare a societăţii Euroins



Consiliul Autorităţii de Supraveghere Financiară (ASF) a anunţat vineri că a decis să retragă autorizaţia de funcţionare a societăţii Euroins România, constatând indiciile stării de insolvenţă a companiei, a anunţat vineri, instituţia.

„Consiliul a mai hotărât promovarea de către ASF a unei cereri pentru deschiderea procedurii de faliment şi numirea Fondului de Garantare a Asiguraţilor (FGA) ca administrator interimar al societăţii, cu sarcina de a asigura administrarea şi conducerea activităţii asigurătorului şi adoptarea măsurilor necesare pentru conservarea patrimoniului. Atribuţiile conducerii societăţii se suspendă de drept. Mandatul FGA încetează la numirea lichidatorului judiciar”, precizează sursa citată, într-un comunicat.

Eurohold Bulgaria AD este un grup energetic şi financiar care operează în Europa Centrală, de Est şi de Sud-Est, şi este listat la Bursele de Valori din Bulgaria şi respectiv Varşovia. Eurohold deţine Euroins Insurance Group AD (EIG), unul dintre cele mai mari grupuri de asigurări din regiune. EIG oferă o gamă completă de produse de asigurare, deserveşte peste 4 milioane de clienţi în 11 ţări şi are peste 3.000 de angajaţi. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

WhatsApp
DC Media Group Audience
Top cele mai citite știri
Crossuri parteneri
Economie Vezi toate articolele
Iti place noua modalitate de votare pe stiridiaspora.ro?
pixel