"Biroul Executiv al Consiliului de Administrație al Universității „Alexandru Ioan Cuza" din Iași (UAIC) se delimitează de acțiunile recent promovate de asociația studențească LS Iași, care, prin intermediul presiunilor exprimate în spațiul public, proiectează o imagine falsă asupra activității UAIC.
LS Iași a implicat Universitatea în 19 litigii, printre care și unul ce vizează neacordarea bursei de performanță științifică unui membru al acestei asociații, în pofida situației academice precare a acestuia.
Soluțiile instanțelor au fost, în majoritate covârșitoare, de respingere a cererilor formulate de către respectiva asociație studențească.
Este de notorietate activitatea sa șicanatorie, inclusiv la adresa altor instituții de învățământ superior din Iași sau din țară, fiind înregistrate în acest sens 150 de dosare la organele judiciare.
Universitatea „Alexandru Ioan Cuza" din Iași sprijină activitatea tuturor asociațiilor studențești care își desfășoară activitatea conform regulamentelor instituției, în anul 2018 fiind aprobate 730 de solicitări depuse de astfel de organizații. LS Iași este una dintre cele 27 de asociații studențești care au printre membri și studenți ai UAIC”, se arată într-un mesaj postat pe Facebook de Tudorel Toader, acesta fiind un comunicat oficial al Universității „Alexandru Ioan Cuza" din Iași.
Studenții din cadrul Ligii Studenților din Universitatea „Alexandru Ioan Cuza" din Iași au protestat, miercuri, pe treptele instituției, cerând demisia rectorului Tudorel Toader, aceștia considerând să după ce a fost ministru al Justiției în Guvernul PSD-ALDE, Toader aduce prejudicii comunității academice.
[citeste si]
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News