Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Spania. Rata de infectare e la cel mai scăzut nivel de risc din ultimele 15 luni. Rata vaccinării: aproape 80%
WhatsApp
Incidenţa COVID-19 în Spania a scăzut joi sub 50 de cazuri la 100.000 de locuitori, ajungând la pragul considerat cu "risc scăzut" de către Ministerul Sănătăţii pentru prima dată în peste un an, relatează Reuters. 

Peste trei sferturi din populaţia spaniolă este în prezent complet vaccinată împotriva COVID-19 şi cele mai multe restricţii au fost recent ridicate, deşi purtarea măştii rămâne obligatorie în spaţiile închise.

Ministerul Sănătăţii a raportat joi 1.807 de noi infectări, numărul total al cazurilor la nivel naţional ajungând la 4,97 milioane de la începutul pandemiei. Numărul total al deceselor a ajuns la 86.701.

Rata de infectare, măsurată pentru ultimele 14 zile, a scăzut la 49 de cazuri la 100.000 de persoane, ajungând sub 50 pentru prima dată din 27 iulie 2020.

La acel moment, Spania tocmai ieşise din unul dintre cele mai stricte lockdownuri din Europa, care a dus la o reducere a cazurilor. Însă transmiterea virusului a revenit curând, milioane de persoane fiind infectate în patru valuri succesive şi împingând incidenţa la un record de 900 de cazuri la 100.000 de locuitori la sfârşitul lunii ianuarie, înainte de începerea în forţă a campaniei de vaccinare.

Campania de de succes de vaccinare desfășurată în Spania are rezultate: astăzi, 07 octombrie 2021, 77,7% din populație era vaccinată cu schemă completă.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

WhatsApp
Top cele mai citite știri
Crossuri parteneri
Sanatate Vezi toate articolele
pixel