Tânărul român, îmbrăcat uniforma de pompier, a povestit tabloidului austriac Krone despre venirea sa în Austria. "A fost firesc să ofer ceva în schimb țării care m-a primit cu brațele deschise. Așa că am devenit pompier. Vorarlberg mi-a oferit șansa de a demonstra că noi, românii, suntem diferiți", a mărturisit el.

Rareș Tudose, în vârstă de 37 de ani, vorbește germană fluent. A învățat-o chiar România, în Brașov. Dar din 2014, Rareș locuiește în Vorarlberg și lucrează ca tehnician IT la Festivalurile Bregenz. El este și un membru activ al pompierilor, deoarece dorește să dea înapoi Vorarlbergului ceva din ceea ce  primit de la această comunitate. În cadrul unui interviu acordat Krone, el își amintește de copilăria din România, dar și despre ceea ce a găsit în Austria.

Reporter: Vine din nou vremea rece. În timpul dictaturii Ceaușescu, camarazilor li se oprea curentul și încălzirea peste tot. Îți amintești de asta?

Rareș Tudose: Desigur. Iarna aveam curent doar până în jur de ora 22. A fost un banc pe care oamenii îl spuneau pe ascuns. Cum știi când vine un val de frig? Când politicienii își bagă mâinile în buzunare. Și dacă te opuneai, șeful de bloc spunea: "Nici nu e frig. Cel puțin nu scoți aburi pe gură. De ce te plângi?"

Rareș a plecat în Austria, deși avea tot ce își dorea în Brașov

R: Ceaușescu a fost răsturnat în 1989. Atunci aveai doar trei ani. Îți amintești cu adevărat de acea perioadă?

Rareș Tudose: A fost o perioadă atât de traumatizantă încât îmi amintesc cu adevărat de anumite lucruri. De exemplu, trebuia să-i numesc pe mama și tata "tovarăși", pentru că în blocul nostru locuiau oameni foarte devotați partidului. Eram mai mult sau mai puțin proprietatea partidului, naționalizați, dacă vrei. Apoi, îmi amintesc că aș fi vrut să mă joc în cadă. Dar asta nu se putea, pentru că apa caldă era rară. Da, și am încă imagini în minte cu cozi nesfârșite de oameni care așteptau pâine și alte alimente.

R: Ești singurul copil. Cu ce se ocupau părinții tăi?

Rareș Tudose: Amândoi erau ingineri. Tatăl meu, care era inginer electrician, predase la universitate. Din păcate, a murit de COVID în timpul pandemiei. Mama trăiește încă în Brașov.

R: Cum a fost revoluția în Brașov? Îți amintești de acea perioadă?

Rareș Tudose: Așa cum am spus, sunt imagini, sunete și mirosuri. Știu doar că era incredibil de zgomotos în oraș. Un nivel sonor constant. Împușcături în mod repetat. Credeam că sunt artificii. A fost un haos teribil. Abia mai târziu am înțeles despre ce era vorba. Securitatea, adică serviciul secret, trăgea în poliție și invers. Apoi a fost implicată și armata, iar din cauza mobilizării generale, și populația s-a înarmat. A devenit total haotic. Îmi amintesc exact cum mirosea atunci. Erau mulți oameni morți peste tot. Oricum, numărul celor morți în orașul nostru a fost mult mai mare decât cel declarat oficial mai târziu.

Rareș a plecat de temă că va fi chemat la război

R: Probabil acele evenimente nu au fost încă pe deplin dezvăluite, asemenea războiului din Kosovo.

Rareș Tudose: În special în generația mea, aceasta este încă o temă importantă. Când tatăl meu era pe patul de moarte, a spus: "Trebuie să ne împăcăm cu greșelile noastre, dar măcar tu trăiești acum într-o țară liberă."

R: Ai studiat electronică și știința calculatoarelor în România. Și apoi ai plecat imediat din țară?

Rareș Tudose: De fapt, nu am vrut să plec. Lucram la IBM și câștigam foarte bine, pentru vremurile acelea. Apartamentul era plătit, mașina la fel. În plus, în România sunt femei frumoase. Nu, motivul a fost cu totul altul. La 27 mai 2014 am primit o scrisoare. În acea scrisoare se spunea că ar putea exista o mobilizare. Motivul era anexarea Crimeei de către Rusia. În România, se credea cu adevărat că în 2014 se va întâmpla ceva foarte grav, așa cum s-a întâmplat anul trecut. Cu siguranță nu voiam să merg la război. La acea vreme voiam să mă căsătoresc, am vorbit cu comandamentul militar și am întrebat cum stau lucrurile. Mi s-a spus că dacă ești plecat cel puțin un an în străinătate în Uniunea Europeană, nu te mai pot chema. Atunci nu am stat mult pe gânduri. Pe 5 iunie am început să lucrez ca angajat cu normă întreagă în domeniul instalațiilor la Festivalurile Bregenz. Astăzi lucrez acolo în IT. La început, am crezut că este o bună trecere, până când voi ști cu adevărat ce se întâmplă în țara mea. Au trecut nouă ani de când sunt în Vorarlberg.

Rareș: Viața din Vorarlberg este așa cum o descriau bunicii mei în România, înainte de venirea comuniștilor la putere

R: Nu îți este dor de Brașov?

Rareș Tudose: Da și nu. Desigur, îmi lipsesc prietenii mei din trecut, cu care am studiat. Dar viața aici, în Vorarlberg, este, cum să spun... încerc să o spun altfel: Viața din Vorarlberg este așa cum o descriau bunicii mei în România, înainte de venirea comuniștilor la putere.

R: Poți să-mi explici mai exact?

Rareș Tudose: Aici totul este mai primitoare. Oamenii sunt călduroși, plini de suflet. Și lucrurile nu se petrec așa de repede. Prietenia are încă o valoare reală. Există, de asemenea, o mai mare solidaritate între oameni.

R: Deci nu te vei mai întoarce niciodată?

Rareș Tudose: E complicat. Nu uit cât de bine am fost primit aici. De fapt, am rămas aici din convingere. Pentru că mi-a plăcut atât de mult. De aceea am vrut cu adevărat să fac ceva în schimb pentru oamenii aceștia și de aceea am intrat la pompieri. Anul trecut am reușit să obțin diploma de pompier. Am fost educat cu aceste valori, și anume că ar trebui să oferi înapoi atunci când poți. Nu sunt bogat acum, dar am timp, și timpul îl pot oferi.

  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News