Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Rareş Bogdan: Ţara asta are nevoie de un lider care trebui să dea cu pumnul în masă
WhatsApp

Rareş Bogdan a declarat la realitatea tv că "România se întoarce cu 15 ani în urmă. Preşedintele este obligat să-şi ţină ţara în Europa".

Declarația lui Bogdan vine în urma admiterei Curții Constituționale privind existența unui conflict între Guvern și Președinție privind revocarea lui Kovesi.

"Cine nu are bătrâni să-şi cumpere. Am avut şansa să am 2 bunici care au intrat în coliziune cu bolşevicii în anii '50. E foarte simplu să analizez azi. În România începe lunga noapte siberiană. Nu înseamnă că ei au câştigat. Înseamnă că cineva din dezinteres a dat şansa unor lepre să încalce România, iar acum va fi extrem de greu să-i opreşti. Dacă vin unii să scuipe, iar tu nu reacţionezi, apoi vin şi-ţi aduc o curvă de pe centură, îţi golesc frigiderul, îţi vor alunga copiii, apoi îţi iau nevasta şi te alungă din casă. Cazul Panait - politicul devine stăpân peste Justiţie. Este anulat complet tratatul de aderare. Ne situăm în afara tratatului de aderare. Putem avea repercusiuni majore. Era o legea din '92 în care politicul putea lua un caz al unui procuror"

"Preşedintele are 3 posibilităţi: 1. să accepte decizia Curţii şi s-o demită pe Kovesi. 2. Poate să facă un joc care nu e specific unui preşedinte echilibrat, adică să aplice decizia Curţii pe 24 mai 2019, când expiră mandatul lui Kovesi. 3. Unica soluţie care-l reabilitează pe Preşedinte în ochii celor care nu înţeleg numirea doamnei Dăncilă: declanşare de referendum pe Justiţie, cu întrebarea "Doriţi ca ministrul Justiţiei să aibă putere totală în numirea şi revocarea procurorului-şef?". El are în spate votul oamenilor.

Ţara asta are nevoie de un lider care trebui să dea cu pumnul în masă, să fie mai activ. Cu leprele trebuie să te porţi în consecinţă. Au făcut negocieri în toaletă. CCR-ul e numire politică. Preşedintele are o singură şansă: să declanşeze referendum pentru Justiţie. Iohannis are obligaţia să-şi ţină ţara în interiorul UE. Cred în el, e bine intenţionat. Numai că acestui preşedinte îi este frică să nu fie comparat cu Băsescu", a declarat Rareş Bogdan.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

WhatsApp
Top cele mai citite știri
Crossuri parteneri
Politică Vezi toate articolele
pixel