Realizatorul Realitatea TV Rareș Bogdan a comentat, în emisiunea de marți seară, efectele Ordonanței de Urgență privind modificările la Legile Justiției. În opinia sa, lupta anticorupție trebuie să mai aștepte, în condițiile în care "din DNA au rămas doar pereții și portarii".
"Ordonanța lui Toader este de o perversitate și de o ticăloșie cruntă. De astăzi, din DNA au rămas doar pereții și portarii. Pleacă toți procurorii, TOȚI. Iar din DIICOT, cei fără concurs. Când au fost aduși, au fost aduși pe altă lege, dar OUG se aplică totuși în cazul acestor procurori. Un detaliu ce omoară o instituție. Începând de mâine, se poate spune doar atât: AICI A FOST DNA!. Lupta anticorupție mai așteaptă. Pentru moment, s-a sistat. Au reușit. Așa se îngenunchiază o țară, prin nepăsarea unora, prin complicitatea altora și prin acțiunea concertată a celor care au câștigat puterea", a spus Rareș Bogdan în emisiunea Jocuri de Putere.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News