Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Rareş Bogdan l-a făcut pe Vladimir Putin „Antihrist” în Parlamentul European
WhatsApp
Eurodeputatul PNL Rareş Bogdan l-a numit miercuri pe preşedintele rus Vladimir Putin “Antihrist” şi “criminal de război” în plenul Parlamentului European, în cadrul unei dezbateri care a abundat în astfel de apelative.

″Încep prin a o felicita pe Roberta Metsola pentru demersul său curajos de a merge la Kiev. Mă înclin, a spălat onoarea Parlamentului”, a spus Rareş Bogdan în timpul dezbaterii cu preşedinţii Comisiei şi Consiliului privind rezultatele summitului european de primăvară şi viitoarele sancţiuni împotriva Rusiei, potrivit Agerpres.

“La data la care Consiliul European îşi prezenta concluziile nu ne imaginam că va avea loc masacrul din Bucea. Dar barbaria lui Putin şi a generalilor săi doboară mereu recorduri şi ne paralizează. Ei bine, exact asta nu ne permitem. Nu avem timp de irosit pentru a vedea cine a închis ochii din UE şi cine a avut de câştigat dintre ţările membre de la momentul anexării Crimeei”, a adăugat eurodeputatul român, membru al Grupului Partidului Popular European (Creştin Democrat).

 

Rareș Bogdan: Realitatea sângeroasă din Ucraina nu mai poate fi schimbată

 

El a spus că oricum realitatea sângeroasă din Ucraina nu mai poate fi schimbată.

″În fiecare oră mor copii, se destramă familii, se mutilează sufletul unei naţiuni. Un copil pe minut părăseşte Ucraina. Un copil pe minut. Este limpede că vremea compromisului a trecut şi orice sancţiune lu

El a pledat pentru mai puţină ipocrizie şi mai multă acţiune.

“Anunţăm sancţiuni, dar lăsăm încă bănci ruseşti funcţionale în reţeaua SWIFT şi Target 2 - cinci bănci ruseşti - şi plătim 300 de milioane de euro pe zi pe gaz rusesc şi petrol. Cu alte cuvinte, alimentăm conturile Rusiei lui Putin cu 9 miliarde de euro lunar, adică finanţăm maşinăria de război a Kremlinului, cu ipocrizie. Cu toate acestea, merită, sigur, salutat, al cincilea pachet de sancţiuni, anunţat de dna (Ursula) Von der Leyen”, a afirmat eurodeputatul PNL.

 

Rareș Bogdan: „Acest Antihrist a restricţionat accesul la adevăr”

 

El i-a sugerat şefei CE o nouă direcţie de acţiune, respectiv identificarea unei căi prin care cetăţenii ruşi să fie informaţi despre “ororile lui Putin”.

“Acest Antihrist a restricţionat accesul la adevăr, l-a arestat, însă asta nu trebuie să ne demobilizeze. Propun un task-force, în parteneriat cu NATO, pentru a găsi calea adevărului către cetăţenii ruşi, iar acest task-force al informaţiei nu trebuie să cunoască cuvântul imposibil. Oricâte sancţiuni, comisii de anchetă şi tribunale internaţionale ar conlucra pentru blocarea acestui criminal de război, câtă vreme el are susţinerea ruşilor manipulaţi agresiv, suntem dezarmaţi”, a atras atenţia Rareş Bogdan.

″Ştim din istorie că adevărul îşi găseşte mereu calea. Însă noi nu avem timp. Pentru situaţia cumplită din Ucraina termeni precum dramă, nenorocire, dezastru sunt prea puţin. Trăim cu temerea ca invazia să nu se extindă şi la alte state, iar eu, ca român, mă rog în fiecare zi pentru fraţii mei din Republica Moldova. Dumnezeu s-o apere, să nu asistăm la încă un coşmar. Albert Einstein spunea: ’Nu ştiu cu ce arme va fi dus al treilea război mondial, dar cu siguranţă cel de al patrulea va fi purtat cu beţe şi pietre”, a încheiat el.

 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

WhatsApp
Top cele mai citite știri
Crossuri parteneri
Politică Vezi toate articolele
pixel