Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Rareș Bogdan, după ce Austria refuză intrarea României în Schengen: „Afirmația lui Nehammer este complet falsă, nu ține și a fost demontată”
WhatsApp
Europarlamentarul Rareș Bogdan a reacționat după ce cancelarul austriac Nehammer a declarat marți că Viena nu va accepta extinderea spațiului Schengen cu România și Bulgaria. 

„Poziția Austriei este cumva nefirească. La toate întâlnirile care au avut loc, lucrurile prezentate au fost susținute și de comisarul UE pentru afaceri interne, Ylva Johansson. Din cei 75.000 de imigranți pe care îi invocă cancelarul Nehammer, cred că o cifră nesemnificativă ar fi putut trece pe altundeva decât prin Ungaria sau prin Croația, în niciun caz prin România. Forțarea graniței cu Serbia se face între 20 și 40 de ori pe zi și în proporție de peste 99% din acești imigranți sunt recuperați de autoritățile române și plasați în centrele pentru migranți. S-a demonstrat foarte clar că pe granița cu Ungaria, inclusiv în zona unde este acel gard de cinci metri pe care l-a construit guvernul de la Budapesta, se forțează între 800 și 1000 ori pe zi, iar cei 75.000 de imigranți ilegal de pe teritoriul Austriei nu au pătruns pe teritoriul lor traversând încă două granițe pe teritoriul României. Argumentația precum 75.000 ar fi intrat de pe teritoriul României este complet falsă, nu ține și a fost demontată ieri de echipele tehnice.

Aici este o chestie de politică internă. Austria are alegeri pe 23 ianuarie în Austria Inferioară, al șaptelea land al Austriei, de acolo de unde vine ministru de Interne. Și unde partidul domnului cancelar și al ministrului de Interne ocupă locul trei în sondaje, cel mai prost scor din ultimii 40 de ani. Acest lucru i-a făcut să vină cu un discurs care practic le-a fost demontat din punct de vedere tehnic și care în momentul acesta aruncă în aer soliditatea și coeziunea europeană”, a declarat Rareș Bogdan.

 

Vezi și 

 

Austria refuză oficial primirea României în Schengen: Nehammer: „E nevoie de mai mult”

 

În ciuda tuturor eforturilor depuse de România, poziția Austriei rămâne neschimbată: țara noastră nu va fi primită în Schengen. Cancelarul Austriei este prezent la Summit-ul UE-Balcanii de Vest, de la Tirana, și a dat următoarea declarație cu scurt timp în urmă: 

„Ministrul de Interne a precizat clar. Nu există o aprobare din partea Austriei pentru extinderea spațiului Schengen cu Bulgaria și România. Este nevoie de mai mult timp. Avem 75.000 de imigranți ilegali neînregistrați în Austria. Asta înseamnă că au trecut granița Uniunii Europene și au ajuns într-o țară internă, așa cum e Austria. Trebuie întâi să răspundem la aceste întrebări de securitate”, a spus Nehammer. 

Mesajul la care face referire cancelarul Nehammer a fost dat în această dimineață de ministrul Gerhard Karner, care a spus clar că se va folosi de dreptul de veto pentru a bloca aderarea României. Mai mult decât atât, un reprezentant al guvernului a spus de asemenea că România trebuie să fie cuplată cu Bulgaria la vot.

Citește continuarea AICI...

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

WhatsApp
Top cele mai citite știri
Crossuri parteneri
Politică Vezi toate articolele
pixel