Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Rareș Bogdan, răspuns pentru avocați: „Eu îmi cer scuze!”
WhatsApp
Europarlamentarul PNL Rareș Bogdan le-a răspuns în această seară avocaților din cadrul Uniunii Naționale a Barourilor din România care au susținut faptul că „este regretabil că un europarlamentar român lansează o atare idee cu privire la rolul avocatului în sistemul de justiție, cu atât mai mult cu cât a făcut aceste remarci într-un context în care vorbea de apărarea independenței justiției”.

„Cred că nu au fost atenți sau poate aveau o sensibilitate și să intre în polemică cu mine. Eu îmi cer scuze dacă s-au simțit jigniți cu ceva. Eu am vorbit despre o situație punctuală care văd că în comunicatul respectiv nu s-a făcut niciun fel de referire. Am spus că dacă există situații în care avocații au stat 25 de ani, au încasat bani de reprezentare, după care, acolo a fost nefericita exprimare că au încasat și de la infractori, acum nu doar de la un registru, asta e, îmi pare rău de acest cuvânt. Am spus clar: 25 de ani ai stat în avocatură, intri în magistratură un an și primești pensie specială”, a spus Rareș Bogdan, la Antena 3.

 

UNBR: „Avocatul nu apără infractori sau infracțiuni”

 

Reacție vine după ce UNBR a transmis un comunicat de presă în care critică dur exprimarea lui Rareș Bogdan de duminică seară de la Digi 24 în care a susținut faptul că: „25 de ani avocat, un an în magistratură și pensie normală ca a aceluia care a stat 26 de ani și a avut o mulțime de blocaje, o mulțime de opreliști, de lucruri pe care nu le-a putut face în calitate de judecător. Dar ia aceeași pensie cu avocatul care timp de 25 de ani a luat bani de la toți infractorii”. 

„În primul rând, avocatul nu apără infractori sau infracțiuni, ci drepturile și libertățile cetățenilor. Nu poate exista justiție independentă fără avocați. Orice om are dreptul la apărare și niciun om nu poate fi numit infractor înainte să fie condamnat în mod definitiv. Chiar și după acest moment, cel condamnat definitiv continuă să aibă drepturi în legătură cu modul de executare a pedepsei, cu condițiile de detenție, viața și sănătatea, drepturi care în mod legitim trebuie apărate într-o societate care se întemeiază pe statul de drept. Avocatul nu poate fi un complice al clientului, el este dator să apere drepturile și libertățile legitime ale cetățenilor. Fără funcția apărării, exercitată de către avocat, eventuala pedeapsă nu ar avea fundament într-un proces echitabil. Cine nu ține seama de aceste aspecte fundamentale ale legii, nu ar trebui să se pronunțe asupra problematicii sistemului judiciar!".

UNBR își exprimă speranța că aceste declarații au fost pur contextuale și din rațiuni de retorică, nereprezentând concepția reputatului politician asupra rolului și funcțiilor apărării în procesul penal și anunță că „analizează cazul" și că „urmează să fie luate măsurile care se impun potrivit legii", a fost reacția UNBR.

 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

WhatsApp
Top cele mai citite știri
Crossuri parteneri
Politică Vezi toate articolele
pixel