Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Rareș Bogdan: "După alegeri, 'trântim' guvernul PSD"
WhatsApp
Candidatul liberal la europarlamentare Rareş Bogdan a declarat marţi la mitingul electoral de la Suceava că, după câştigarea alegerilor din 26 mai şi a referendumului iniţiat de preşedintele Klaus Iohannis, PNL va face o coaliţie cu partidele din opoziţie, pentru ''a trânti'' guvernul PSD. 

"Vă asigur că Partidul Naţional Liberal - dacă dumneavoastră înţelegeţi însemnătatea alegerilor din 26, va rezulta o mare victorie. O victorie în patru paşi: vom câştiga alegerile europarlamentare, vom câştiga referendumul iniţiat de preşedintele României, vom face o mare coaliţie în jurul Partidului Naţional Liberal cu premierul României Ludovic Orban, pentru a iniţia o moţiune de cenzură care să trântească cel mai antiromânesc guvern din istoria acestei ţări", a spus Rareş Bogdan.

Totodată, el a susţinut în faţa participanţilor la miting că, după câştigarea alegerilor prezidenţiale din toamna acestui an, PNL va guverna România "cu ştiinţă şi cu suflet" pentru o lungă perioadă de timp.

"Vom câştiga alegerile prezidenţiale alături de candidatul şi preşedintele nostru Klaus Iohannis, vom câştiga localele şi vom guverna România. Va urma lunga perioadă a guvernării liberale, a guvernării oamenilor care ştiu cum, de ce şi care ştiu să guverneze cu ştiinţă şi cu suflet", a afirmat Rareş Bogdan.

Candidatul liberal la europarlamentarele din 26 mai le-a transmis, totodată, pensionarilor, să stea liniştiţi, că PNL atunci când va veni la guvernare nu le va tăia pensiile.

"PNL n-o să vă taie niciodată pensiile, dragi pensionari. Nu cădeţi pradă mizeriilor aruncate de ei (PSD - n.red.)", a spus Bogdan.

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

WhatsApp
Top cele mai citite știri
Crossuri parteneri
Politică Vezi toate articolele
pixel