"Guvernul României nu îndeplineşte în totalitate standardele minime în vederea eliminării traficului de fiinţe umane, însă depune eforturi semnificative în acest sens. Aceste eforturi includ inclulparea mai multor suspecţi de trafic de persoane şi adoptarea unei strategii naţionale pe cinci ani şi a unui plan naţional de acţiune. Cu toate acestea, guvernul nu a demonstrat eforturi sporite comparativ cu perioada anterioară de raportare. Instanţele au condamnat un număr semnificativ mai mic de traficanţi, iar autorităţile au identificat un număr considerabil mai mic de victime, continuând declinul multianual al acestor eforturi. Corupţia endemică şi presupusa complicitate la infracţiuni de trafic de persoane au continuat nepedepsite, în special în cazul funcţionarilor publici care exploatau minore aflate în centre de plasament de stat. În continuare, judecătorii nu au beneficiat de pregătire specializată pentru cazurile de trafic de persoane şi lucrul cu victimele, ceea ce a avut efecte negative asupra protecţiei martorilor, returnării victimelor şi condamnării traficanţilor. Mai mult, insuficienta finanţare de către guvern a serviciilor de asistenţă şi protecţie a continuat să fie o problemă, lăsând majoritatea victimelor neprotejate, predispuse la noi traume şi vulnerabile la noi acte de trafic de persoane. Drept urmare, România a fost retrogradată şi inclusă în Nivelul 2 Listă de monitorizare.

RECOMANDĂRI PRIORITARE

Fermitate în anchetare şi punere sub urmărire penală în cazurile de trafic de persoane, conform legislaţiei, şi pedepsirea traficanţilor cu închisoarea.
Sporirea semnificativă a eforturilor de anchetare, urmărire penală şi condamnare a funcţionarilor publici complici la acte de trafic de persoane şi obţinerea de sentinţe suficient de severe, corespunzătoare gravităţii infracţiunii comise.
Identificarea preventivă a potenţialelor victime, în special din rândul populaţiei vulnerabile precum migranţi şi solicitanţi de azil, copii din centrele de plasament de stat, persoane implicate în activităţi de prostituţie, printr-o mai bună pregătire a poliţiştilor şi a inspectorilor muncii pentru a recunoaşte indiciile explotării.
Extinderea eforturilor de pregătire a funcţionarilor implicaţi în procedurile judiciare – în special a judecătorilor – pentru abordarea cazurilor de trafic de persoane şi lucrul cu victimele, în vederea sensibilizării în privinţa traficului de persoane şi a înţelegerii tuturor formelor de trafic.
Creşterea numărului de poliţişti care anchetează infracţiuni de trafic de persoane şi a numărului de anchetatori financiari specializaţi în cazuri de trafic de persoane.
Oferirea de sprijin financiar ONG-urilor pentru servicii pentru victime şi crearea unui mecanism formal de administrare a fondurilor.
Creşterea semnificativă a pregătirii poliţiei pentru lucrul cu victimele, strângerea de dovezi ale traficului de persoane şi înţelegerea constrângerii psihologice.
Modificarea legislaţiei pentru a permite autorităţilor să sancţioneze agenţiile de recrutare pentru infracţiuni legate de traficul de persoane.
Creşterea calităţii consilierii psihologice şi îmbunătăţirea accesului victimelor la asistenţă medicală.
Nepublicarea numelor tuturor victimelor care depun mărturie la procese pentru protejarea martorilor de represalii şi stigmatizare şi pentru a încuraja mai multe victime să se implice în urmărirea în justiţie.
Acordarea de consiliere juridică adecvată şi protecţie în instanţă victimelor care asistă la punerea sub acuzare.
Revizuirea mecanismului de retrocedare pentru a include o scădere la minim a taxelor judiciare şi o creştere a eforturilor de asigurare de compensaţii pentru victime.
Alocarea de resurse financiare adecvate pentru punerea în aplicare a strategiei naţionale şi a planului naţional de acţiune 2018-2022.

URMĂRIREA PENALĂ

Autorităţile au diminuat eforturile de aplicare a legii. Articolele 210 şi 211 din Codul Penal incriminau traficul de persoane în scopuri de exploatare sexuală şi muncă forţată şi prevedeau pedepse cu închisoarea între 3 şi 10 ani, suficient de severe şi, în ce priveşte traficul de persoane în scopuri de exploatare sexuală, proporţionale cu pedepsele prevăzute pentru alte infracţiuni grave, cum este violul. Autorităţile române au deschis 695 de noi cazuri de trafic de persoane în 2018, faţă de 675 în 2017 şi 864 în 2016. Procutorii au pus sub urmărire penală 399 de suspecţi de trafic de persoane (362 în 2017, 358 în 2016). Instanţele au condamnat 130 de traficanţi în 2018, număr care a continuat scăderea anuală de la 222 (în 2017) şi de la 472 în 2016. 37 de traficanţi condamnaţi (29%) au primit pedepse cu suspendare; restul traficanţilor au primit pedepse cu închisoarea între 1 şi peste 10 ani. Adesea, autorităţile i-au acuzat pe suspecţii de trafic de persoane pentru alte infracţiuni, precum proxenetism. Sistemul scindat de semnalare a cazurilor a afectat eficienţa poliţiei şi coordonarea cu anchetele şi urmărirea penală. De asemenea, numărul mic de anchetatori financiari dedicaţi a împiedicat efectuarea de anchete financiare şi indisponibilizarea bunurilor, blocând culegerea de dovezi în cazurile de trafic de persoane pentru a corobora declaraţiile martorilor. Autorităţile au participat în 36 de echipe de anchetatori cu omologi europeni, însă nu au extrădat niciun suspect de trafic de persoane, faţă de 44 în 2017.

Lipsa prioritizării traficului de persoane, corupţia răspândită şi reformele legale şi judiciare majore au împiedicat aplicarea eficientă a legii. Observatorii au semnalat corupţie endemică şi presupusă complicitate la infracţiuni de trafic de persoane a funcţionarilor guvernamentali, în special funcţionari care au exploatat minori aflaţi în centre de plasament de stat şi au acţionat în complicitate cu traficanţii. Se pare că directorul unui centru de plasament de stat dintr-un oraş din sudul României a traficat în scopuri de exploatare sexuală copiii aflaţi în grija sa. Cu toate acestea, autorităţile nu au raportat cazuri de anchetare, punere sub urmărire penală sau condamnare a unor funcţionari pentru complicitate la trafic de persoane. Mai mult, recent adoptatele schimbări ale Codului Penal ar putea reduce capacitatea poliţiei de a strânge dovezi în diferite tipuri de anchete penale, inclusiv în cazuri de trafic de persoane. Noi prevederi legale referitoare la pensionarea anticipată a poliţiştilor au dus la pensionarea a 30% din personal, drept urmare poliţişti suprasolicitaţi au ajuns să gestioneze mai multe cazuri simultan şi să se zbată să genereze cazuri puternice pentru procurori. În plus, o nouă lege care scade pedepsele cu închisoarea pentru deţinuţii aflaţi în condiţii improprii a dus la eliberarea anticipată din închisoare a peste 500 de traficanţi condamnaţi în perioada cuprinsă în raport.

Vidul de cunoştinţe a limitat eforturile de punere sub urmărire penală. ONG-urile au semnalat că multor poliţişti şi judecători le lipsesc pregătirea specializată şi sensibilitatea necesare în cazurile de trafic de persoane în scop de exploatare sexuală şi în aspectele privind traficul de persoane, inclusiv o înţelegere de bază a traficului de persoane. În general, judecătorii nu au tratat prostituţia şi traficul în scop de exploatare sexuală ca infracţiuni diferite, ceea ce a avut efecte negative asupra pedepselor aplicate infractorilor şi a compensaţiilor acordate victimelor. În plus, observatorii au criticat frecvent poliţia – în special din zonele rurale şi din oraşele mici – pentru neconştientizarea potenţialului de exploatare prin prostituţie, ceea ce a dus la neidentificarea semnelor de utilizare a forţei, fraudei şi coerciţiei asupra persoanelor care practică prostituţia, inclusiv a minorilor. Deşi au folosit în majoritate fonduri din donaţii pentru pregătirea poliţiştilor şi a procurorilor, autorităţile au organizat în perioada cuprinsă în raport, o serie de programe de pregătire pe tema luptei împotriva traficului de persoane, pentru 25 de membri ai poliţiei de frontieră.

PROTECŢIA VICTIMELOR TRAFICULUI DE FIINŢE UMANE

Guvernul român şi-a redus eforturile de a proteja victimele traficului de fiinţe umane. Funcţionarii publici şi ONG-urile au identificat 497 de victime în 2018, cel mai mic număr din ultimii peste 10 ani, în scădere faţă de 662 de victime identificate în 2017 şi 757 în 2016; aceste statistici au inclus victimele din cazuri aflate în prezent sub anchetă şi în care s-a început urmărirea penală în anii trecuţi. 73% dintre victime erau femei şi 67% fuseseră traficate în scop de exploatare sexuală. Ca şi în anii trecuţi, mai puţin de jumătate dintre victime au primit asistenţă. În 2018, 48% (236) dintre victimele identificate au beneficiat de asistenţă din partea instituţiilor publice, a parteneriatelor public-private şi a ONG-urilor (46% în 2017, 41% în 2016). Autorităţile au folosit programul naţional de identificare şi referire a victimelor existent şi, în cursul perioadei de raportare, cu sprijinul ONG-urilor, Agenţia Naţională Împotriva Traficului de Persoane (ANITP) a elaborat noi proceduri pentru aplicare în 2019. Observatorii au raportat faptul că autorităţile nu au identificat anticipat victimele, în special în locuri cheie precum centrele de plasament, iar identificarea a avut loc în general după demararea unei anchete penale. Observatorii au semnalat de asemenea faptul că autorităţile au amendat persoanele implicate în activităţi de prostituţie, chiar dacă acestea erau minore, fără a căuta indicii de trafic de persoane. Autorităţile au îndreptat victimele identificate către ANITP dacă acestea erau adulte şi către serviciile de protecţie a copilului dacă victima era minoră. Victimele au primit protecţie şi servicii de asistenţă în instituţii de stat şi în adăposturi conduse de ONG-uri şi destinate victimelor traficului de persoane. Guvernul a menţinut cinci adăposturi de stat şi un adăpost gestionat în parteneriat de guvern şi un ONG, destinate victimelor traficului de persoane; în aceste adăposturi erau găzduite şi victime ale violenţei domestice. În general, autorităţile au plasat copiii victime ale traficului de persoane în instituţii speciale pentru copii sau sau în instituţii pentru copiii cu dizabilităţi administrate de serviciile pentru protecţia copilului care, în ciuda faptului că 43% dintre victimele identificate sunt copii, nu au furnizat asistenţă specializată şi, în cazuri frecvente, au supus copiii unor noi traume. Problemele permanente ale abuzului şi neglijării copiilor instituţionalizaţi şi lipsa unei identificări anticipate în instituţiile de stat au pus copiii din centrele de plasament în pericol de a deveni victime ale traficului. Victimele din România aflate în străinătate, care reprezentau 44% din numărul victimelor identificate au primit gratuit documente de călătorie emise de către ambasadele României; cu toate acestea, guvernul nu a achitat costurile de transport, lăsând acest lucru în seama ONG-urilor şi a unei organizaţii internaţionale. În 2018, nu s-au identificat victime din alte ţări printre refugiaţi şi solicitanţii de azil, dar observatorii suspectau că există zeci de cazuri. Legea permitea străinilor victime ale traficului de persoane să solicite azil şi acordă solicitanţilor de azil dreptul de a lucra după trei luni. De asemenea, legea permitea străinilor victime ale traficului de persoane care cooperau cu autorităţile să primească drept temporar de reşedinţă în ţară timp de 6 luni, cu posibilitate de prelungire.

Lipsa fondurilor guvernamentale pentru servicii de asistenţă şi protecţie ale ONG-urilor a fost în continuare o problemă. Deşi guvernul s-a bazat pe ONG-uri pentru a furniza asistenţă victimelor, nu a alocat fonduri direct ONG-urilor, ca urmare a unei prevederi legislative care nu permite finanţarea directă. Legea prevede îngrijire psihologică şi medicală pentru toate victimele. Cu toate acestea, guvernul nu a oferit mai mult de o şedinţă de consiliere psihologică şi nu a acoperit costul serviciilor medicale. ONG-urile au achitat costul tuturor serviciilor psihologice acordate victimelor, ca urmare a refuzului guvernului de a-i plăti pe psihologii care au oferit asistenţă victimelor şi costul tuturor serviciilor medicale de urgenţă, fiindcă guvernul nu a oferit asistenţă financiară iar plata serviciilor medicale s-a făcut pe loc. Mai mult, pentru a avea acces la îngrijire medicală, victimele din România au fost nevoite să se întoarcă în localitatea de domiciliu pentru a obţine documente de identitate. Acest proces a prezentat obstacole logistice şi financiare pentru multe victime ale traficului de persoane; şi aceste costuri au fost acoperite de ONG-uri.

În general, victimele nu au beneficiat de sprijin adecvat în timpul proceselor penale. În 2018, 349 de victime implicate în proceduri penale au beneficiat de servicii disponibile victimelor care sprijină instituţiile de aplicare a legii; aceste servicii au inclus transportarea victimelor până la instanţă şi înapoi acasă. Deşi guvernul a oferit asistenţă juridică victimelor, adesea, avocaţii desemnaţi nu aveau experienţă în lucrul cu victimele traficului de persoane. În plus, Ministerul Justiţiei a publicat numele tuturor martorilor în procese, inclusiv ale copiilor, pe pagina sa publică de internet, punând victimele care doreau să depună mărturie în pericol de a se confrunta cu o ripostă. Conform legii, victimele au dreptul să ceară despăgubiri de la traficanţi; cu toate acestea, în general, victimele nu și-au putut permite să plătească taxele necesare pentru a-i acţiona în instanţă, sau, în cazurile în care judecătorii au dispus plata despăgubirilor, nu au putut plăti costurile recuperării banilor de la traficanţi prin intermediul executorilor judecătoreşti. În plus, ONG-urile au semnalat că în foarte puţine cazuri victimele primeau sumele stabilite de instanţă, fiindcă traficanţii nu le plăteau.

PREVENIREA TRAFICULUI DE FIINŢE UMANE

Guvernul şi-a menţinut eforturile de prevenţie. Guvernul a elaborat o strategie naţională şi un plan anual de acţiune pentru 2018-2022, care pun accentul pe prevenirea traficului, protejarea victimelor şi politici de luptă împotriva traficului de persoane. Deşi planul de acţiune identifica potenţiale surse de finanţare, el nu aloca resurse financiare pentru vreuna dintre activităţile sau obiectivele stabilite. ANITP a desfăşurat o campanie naţională concentrată pe munca forţată, cu o finanţare UE pentru securitate internă pe trei ani, în valoare de 160.000 de euro (183.490 de dolari). ANITP a organizat mai multe campanii suplimentare de informare şi a continuat să publice rapoarte şi statistici anuale cu privire la traficul de persoane. Guvernul a luat măsuri pentru a reduce cererea de acte sexuale comerciale; nu a luat însă măsuri pentru reducerea cererii de muncă forţată. Deşi Codul Penal interzice companiilor de recrutare cu sediul în România să faciliteze exploatarea cetăţenilor în străinătate, guvernul nu a avut puterea de a pedepsi agenţiile recrutare pentru infracţiunile care contribuie la traficul de persoane, precum taxele de recrutare ilegale. Poliţia a continuat să nu reacţioneze la informări de trafic în scop de muncă, iar inspectorii muncii nu au avut nici competenţa necesară pentru a identifica situaţiile de trafic de persoane, nici autoritatea legală de a efectua inspecţii neanunţate la locurile de muncă. ONU a semnalat un caz de acuzaţii de exploatare sexuală şi abuz referitoare la un membru al personalului român de menţinere a păcii dislocat în Republica Democratică Congo; ancheta era în curs la finalul perioadei de raportare. ANITP a menţinut funcţională o linie telefonică gratuită în orele de program, în principal pentru a-i informa pe români despre modalităţile de a lucra în siguranţă în străinătate. La linia telefonică gratuită s-au primit 13 apeluri referitoare la potenţiale cazuri de trafic de persoane.

PROFIL DIN PUNCT DE VEDERE AL TRAFICULUI DE PERSOANE

Aşa cum arată rapoartele din ultimii cinci ani, traficanţii de fiinţe umane exploatează români şi străini în România, iar traficanţii exploatează victimele din România în străinătate. România rămâne ţară sursă principală pentru traficarea victimelor în scopul exploatării sexuale şi a exploatării prin muncă forţată în Europa. Bărbaţi, femei şi copii români sunt traficaţi în scopul muncii forţate în agricultură, construcţii, hoteluri, industrie şi gospodării, precum şi pentru cerşetorie forţată şi furt în România şi alte ţări europene. Femei şi copii din România sunt victime ale traficului în scopuri de exploatare sexuală în România şi alte ţări europene. Experţii au semnalat creşterea numărului de femei din România recrutate pentru căsătorii false în Europa de Vest; după încheierea acestor căsătorii, traficanţii le forţau pe femei să se prostitueze sau să muncească. Minorii constituie circa 50% din numărul total de victime identificate în România. Unii dintre copii au fost traficaţi în timp ce se aflau în grija statului, în special în oraşe mici. Copii de etnie romă, cu vârste de doar 11 ani, sunt în mod special vulnerabili pentru cerşetorie forţată sau exploatare sexuală. România este ţară de destinaţie pentru un număr redus de victime ale traficului de persoane, inclusiv pentru victime din Vietnam şi Filipine. Românii din instituţii pentru persoanele cu dizabilităţi mentale sunt exploatate prin muncă de către traficanţi.", arată raportul Ambasadei SUA.

  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News