Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Raluca Turcan: Condamnaţii penal nu au ce căuta în funcţii publice!
WhatsApp
Liderul deputaţilor liberali, Raluca Turcan, afirmă că PNL salută decizia CCR privind inițiativa "Fără penali în funcții publice".

Raluca Turcan amintește faptul că PNL a depus încă din noiembrie 2017 două proiecte legislative care interzic persoanelor condamnate penal să poată fi alese în Parlamentul României sau în funcţia de Preşedinte al României.

"Condamnaţii penal nu au ce căuta în funcţii publice! PNL salută decizia CCR privind iniţiativa cetăţenească de revizuire a Constituţiei prin care se instituie interdicţia pentru cei condamnaţi de a fi aleşi în funcţii publice. Solicităm celeritate în procedura parlamentară, astfel încât până la sfârşitul legislaturii să avem cel puţin un vot într-una dintre camerele Parlamentului, astfel încât să evităm riscul casării iniţiativei la finalul legislaturii. PNL este partidul care a depus în Parlament, încă din noiembrie 2017, două proiecte legislative care interzic persoanelor condamnate penal să poată fi alese în Parlamentul României sau în funcţia de Preşedinte al României. Aceste două proiecte au fost avizate favorabil de Consiliul Legislativ, care nu a indicat vreun risc de neconstituţionalitate", a scris Raluca Turcan pe Facebook.

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

WhatsApp
Top cele mai citite știri
Crossuri parteneri
Politică Vezi toate articolele
pixel