Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Raluca Turcan: "Unele atacuri de la USR, comparabile cu cele ale PSD. Nu văd de ce am începe războaie"
WhatsApp
Prim-vicepreşedintele PNL, vicepremierul Raluca Turcan, a declarat, joi, că USR a fost partenerul liberalilor în Parlament şi este un partener şi în procesul de ajungere la organizarea de alegeri anticipate, adăugând că nu vede necesitatea începerii a "tot felul de războaie în spaţiul public", în condiţiile în care în ultimele zile au fost "atacuri" din partea USR la adresa miniştrilor şi activităţii Guvernului "aproape comparabile" cu cele venite din partea PSD.

"Toate partidele, în special toate formaţiunile mai mici sunt în start de campanie, au poziţionări mult mai amprentate electoral şi atunci apar aparente derapaje în spaţiul public. Însă pe fond, dacă mă uit la ce am făcut în Parlament până acum, pot să vă spun că am avut USR-ul partener de multe ori, dacă mă uit spre viitor, până la urmă în procesul pe care noi îl susţinem acum şi care este atât de necesar şi atât de aşteptat, al alegerilor anticipate, USR ne este partener, aşadar nu văd de ce am începe tot felul de războaie din acestea în spaţiul public", a afirmat Raluca Turcan la postul Realitatea Plus.

 

Raluca Turcan: "USR ne este partener, aşadar nu văd de ce am începe tot felul de războaie"



Ea a arătat că afirmaţia premierului Ludovic Orban că este "mâhnit" de unele atacuri ale USR este firească, în condiţiile în care PNL este deschis la dialog cu partenerii din USR.

"Ştiţi la ce m-aş fi aşteptat: în momente în care ai păreri diferite, dar eşti partener în proiecte extrem de importante şi de interes public, pentru a nu ajunge la divagări de dezbatere în spaţiul public, să vorbească lumea despre războiul dintre USR şi PNL în loc să vorbească despre cât de nociv şi cât de toxic este Parlamentul, să pună mâna pe telefon şi să spună 'uite, acolo eu cred că am putea corecta, acolo am o alternativă, hai să facem o modificare pe text'. Aşa dialoghează partenerii sau oamenii care sunt angrenaţi într-o misiune publică. Poate că este perspectiva mea personală şi poate că am aşteptări prea mari şi de aceea, pentru a evita o eventuală dezamăgire, încerc să fiu extrem de tolerantă şi să privesc spre rezultatele mari pe care îmi doresc să le obţinem pe scena politică. Şi un rezultat mare acum este să ajungem la alegeri anticipate, să scăpăm Parlamentul României de nocivitate şi toxicitate şi de blocajele permanente", a evidenţiat Raluca Turcan.

 

Raluca Turcan: "Unele atacuri care aproape că erau comparabile cu cele ale PSD"



De asemenea, prim-vicepreşedintele liberal a adăugat că electoratul USR, la fel ca şi cel al PNL, nu îşi doreşte angrenarea politicienilor din cele două partide în războaie de declaraţii în spaţii publice.

"De fiecare dată când PNL are o altă părere despre decizii pe care USR le ia sau idei, politici pe care USR le lansează, nu ne vedeţi venind la televizor. Putem să discutăm între noi, putem eventual să venim în spaţiul public cu o alternativă, dar nu ne raportăm personal, cum au fost unele atacuri care aproape că erau comparabile cu cele ale PSD. Şi nu cred că electoratul USR îşi doreşte lucrul acesta şi cu atât mai puţin electoratul PNL, care are aşteptări foarte mari de la PNL", a arătat Raluca Turcan.

Vicepremierul Raluca Turcan a concluzionat că totuşi relaţia PNL cu USR este una normală. "Este o relaţie firească, normală, de oameni care sunt într-un proiect politic mare, sper eu, din punctul meu de vedere", a mai spus prim-vicepreşedintele PNL. 

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

WhatsApp
Top cele mai citite știri
Crossuri parteneri
Politică Vezi toate articolele
pixel