Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Raed Arafat, scenariu care dă FIORI: „Peste 2.500 de cazuri pe zi / reguli de restricții pe regiuni sau zone“
WhatsApp
Șeful DSU, Raed Arafat, afirmă că în luna septembrie România ar putea ajunge la peste 2500 de cazuri pe zi, iar secții ATI vor fi sufocate. Secretarul de stat nu exclude măsuri mult mai drastice și chiar revenirea la starea de urgență.

Șeful DSU crede că toamna ar putea duce la creșterea numărului de infectări pe zi, după începerea școlilor și revenirea la programul de muncă.

„Am crescut numărul paturilor de la ATI la peste 1.000 în zone precum București, Brașov, Mureș, Cluj, Timișoara, Constanța, Hunedoara. Avem și alte soluții, dar asta înseamnă să folosim și paturile de la Terapie Intensivă care sunt pentru alte situații. În acest moment, media clinică ajunge la aproape 540-550 de internați pe paturile de la Terapie Intensivă, din care 40-50 așteaptă confirmarea sau infirmarea pentru Covid-19, dar care se află în stare critică.

Situația este cât de cât stabilizată la 1.300-1.400 de cazuri. Ce este periculos este numărul de pacienți în plus la ATI. Dacă situația se agravează, nu putem exclude nicio măsură. Vom vedea ce va fi și la nivelul CCR pentru că, din nou, legea carantinării a fost contestată. Vom vedea dacă decizia va afecta modul în care putem acționa la acel moment.

Toamna vine cu riscuri suplimentare. Locurile de muncă se vor umple din nou, firmele vor trebui să impună respectarea regulilor, începe școala, vor fi alegeri. Dacă ajungem la 2.500 de cazuri pe zi, este foarte posibil ca impactul la Terapie Intensivă să fie mult mai mare și atunci este posibil să necesite o abordare diferită, impunând anumite reguli de restricții pe regiune sau zone”, a declarat dr. Raed Arafat într-o intervenție telefonică la Realitatea Plus.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

WhatsApp
Top cele mai citite știri
Crossuri parteneri
Sanatate Vezi toate articolele
pixel