Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Pui mănăstiresc cu smântână și ciuperci. Rețeta tradițională
WhatsApp
Bucătăria românească veche este plină de rețete unice, iar preparatele pe bază de pui sunt de nelipsit.  Pui mănăstiresc cu smântână și ciuperci este o rețeta tradițională care va încânta pe oricine de la masă.
Pui mănăstiresc cu smântână și ciuperci. Rețeta tradițională

Publicitate

Pui mănăstiresc cu smântână și ciuperci este un preparat delicios și ușor de făcut. Iată cum se face.

Ingrediente

 

- 1 kg carne de pui
- 400 gr ciuperci de pădure (gălbiori)
- 2 cepe
- 3 căței usturoi
- 120 ml vin alb sec
- 300 ml smântână
- 1 lingură cu vârf făină albă
- 1/2 legătură pătrunjel
- o legătură de mărar
- 4 linguri de ulei
- sare, piper

Pentru condimentarea cărnii de pui

- 1 linguriță rasă piper negru
- 1 linguriță rasă sare
- 1 linguriță cu vârf boia dulce
- 1 linguriță cimbru uscat

Pui mănăstiresc cu smântână și ciuperci. Mod de preparare

 

Pentru această mâncărică se poate folosi orice fel de carne de pui.

Pasul 1

Se macină în mașina de cafea condimentele pentru pui și se presară peste bucățile de carne. În 2 linguri de ulei încins se prăjește la foc mediu carnea de pui pe ambele părți până se rumenește. Se stinge cu o cana de apă și se potrivește focul mic. Fierbem cu capac aproximativ 30 minute.

Pasul 2

Se călesc cepele tocate mărunt în restul de 2 linguri de ulei. Când s-au înmuiat, se adăugă ciupercile și se călesc aproximativ 2-3 minute. Stingem totul cu vin și 1/2 cană de apă și aducem la fierbere pentru 5 minute. Se adăugă usturoiul strivit.

Pasul 3

Se toarnă sosul de ciuperci de mai sus peste pui, plus 3 linguri de smântână. Gustăm sosul de sare și piper și mai adăugăm dacă e necesar. Aducem totul la fierbere și lăsăm să fiarbă la foc mic încă 30 minute.

Pasul 4

Se adăugă restul de smântână frecată cu făină și verdețurile tocate fin. Lăsăm să mai dea 2-3 ori în clocot până sosul se îngroașă și stingem focul.

Acest pui mănăstiresc cu smântână și ciuperci se servește cu mămăliguță caldă. 

Poftă bună!

Dacă ți-a plăcut această rețetă de pui mănăstiresc cu smântână și ciuperci, cu siguranță îți va plăcea și cea de Borșul ciobanului, o altă rețetă genială din bucătăria românească veche.

Rețetă de aici.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

WhatsApp
Top cele mai citite știri
Crossuri parteneri
Lifestyle Vezi toate articolele
pixel