Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
PSD vrea să facă o DEMONSTRAȚIE de FORȚĂ la Iași. „Aduce PREJUDICII imaginii Moldovei”
WhatsApp
Partidul Social Democrat organizează astăzi, în aceeași zi în care Klaus Iohannis discută cu liderii UE la summitul de la Sibiu , un miting electoral în Piața Unirii din Iași, la care sunt așteptați zeci de mii de oameni. 

La manifestare va participa Liviu Dragnea, nu și premierul Viorica Dăncilă, care nu a fost chemată nici la Sibiu.

Mitingul este programat să înceapă la ora 14.00, iar pesediștii vor să aducă cu autocarele 40.000 de oameni. Preşedintele CJ Iaşi, Maricel Popa a declarat că Ziua Europei va fi marcată de filiala locală a partidului cu un spectacol folcloric în aer liber, la eveniment fiind invitaţi să participe şi membrii conducerii centrale a partidului, informează HotNews.ro.

În oraș, însă, a fost anunțat și un protest, lucru care l-a iritat pe Dragnea, care a amenințat cu o contramanifestație cu pesediști „foarte nervoși” la mitingul PNL care va avea loc sâmbătă tot la Iași.

Asociația Mișcarea pentru Dezvoltarea Moldovei și Asociația Împreună pentru A8 i-au cerut lui Dragnea anularea mitingului de partid organizat pe 9 mai la Iași, argumentând că acesta se suprapune cu ziua Europei și a Independenței României, iar un asemenea eveniment politic „aduce prejudicii imaginii Iașului și Moldovei”.

Primarul Iașiului, MIhai Chirica, a acuzat miercuri că mitingul PSD este „o formă aproape vulgară de a rupe țară în două”.

 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

WhatsApp
Top cele mai citite știri
Crossuri parteneri
Politică Vezi toate articolele
pixel