Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
PSD solicită de urgenţă convocarea unei şedinţe a coaliţiei
WhatsApp
PSD solicită de urgenţă o şedinţă a coaliţiei în care să se discute despre portofoliul de la Ministerul Apărării, după care va convoca şi o şedinţă a Consiliului Politic Naţional, a declarat, luni, purtătorul de cuvânt al partidului, Radu Oprea.

Publicitate

"La Biroul Permanent Naţional am avut informarea pe care ne-a făcut-o Vasile Dîncu referitor la demisia pe care a prezentat-o astăzi. Ne-a spus foarte clar că nu a primit nicio critică oficială şi că nu i-a solicitat nimeni demisia, dar că dumnealui consideră că este motivată această demisie în acest moment. Care ar fi paşii următori: decizia pe care a luat-o Biroul Permanent Naţional al PSD este ca să solicităm de urgenţă convocarea unei şedinţe a coaliţiei pentru a avea o discuţie, iar apoi un Consiliu Politic Naţional pentru perioada următoare. (...) Este nevoie de o şedinţă în coaliţie pentru a limpezi discuţiile care au avut loc în spaţiul public în această perioadă", a spus Radu Oprea la sediul central al PSD.

El a adăugat că este posibil ca şedinţa coaliţiei să aibă loc marţi, pentru că premierul Nicolae Ciucă va pleca la Bruxelles.

"În acelaşi timp, solicitarea pe care a făcut-o astăzi de dimineaţă PSD, ca premierul Ciucă să ocupe funcţia interimară de ministru al Apărării, deja s-a şi întâmplat. Drept urmare, având în vedere trecutul profesional al premierului de ministru al Apărării şi de şef al Statului Major, ne dă garanţiile că în această perioadă Ministerul Apărării are o conducere care ştie şi înţelege exact dimensiunea geopolitică şi contextul geopolitic de astăzi", a afirmat purtătorul de cuvânt al PSD, potrivit Agerpres.

Radu Oprea a menţionat că în şedinţa de luni a PSD nu s-a discutat despre numele unor eventuali candidaţi pentru funcţia de ministru al Apărării.

Purtătorul de cuvânt al PSD a mai afirmat că nu s-a discutat nici despre un schimb de ministere cu PNL. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

WhatsApp
Top cele mai citite știri
Crossuri parteneri
Politică Vezi toate articolele
pixel