„Poziția adoptată de Partidul Socialiștilor Europeni de a considera blocate contactele cu Partidul Social Democrat este regretabilă și profund incorectă. Momentan vorbim doar de o poziție publică pentru că formal nu a fost luată nicio decizie la nivelul structurilor decizionale ale PES. Rațiunile electorale, informațiile insuficient verificate și lipsa de consultare a social democraților din România au condus la aceste discuții. Pentru a lua o decizie corectă prima regulă este să asculți toate părerile, pentru a clama nevoia de transparență este nevoie să lași poarta deschisă dialogului.
Citește și Partidul Socialiştilor Europeni ÎNGHEAȚĂ relațiile cu PSD
Cei aproape jumătate de milion de membri ai Partidului Social Democrat au fost ignorați prin această poziție publică pentru că nu s-a oferit o șansă reală dialogului. La Madrid s-a decis începerea unor schimburi de opinie. Discuțiile au început, iar la nivel tehnic dialogul a fost unul constructiv, conform declarațiilor publice ale tuturor părților implicat", arată PSD într-un comunicat de presă.
Preşedintele Partidului Socialiştilor Europeni, Serghei Stanişev, a anunţat - în cadrul unei reuniuni a liderilor socialişti, care a avut loc miercuri, la Bruxelles - că relaţiile cu Partidul Social Democrat (PSD) din România sunt îngheţate.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News