Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
PSD pune beţe în roate cabinetului Orban 2. Orban: „Parlamentul, în contrasens cu societatea!”
WhatsApp
Conducerea reunită a Senatului şi Camerei Deputaţilor, acolo unde PSD are majoritatea, a decis că premierul Ludovic Orban şi lista miniştrilor propuşi pentru noul executiv să fie votaţi în ultima zi prevăzută de regulament. Mai precis, pe 25 februarie.
Sursa foto: captură Antena 3

Guvernul a fost demis miercuri prin moţiune de cenzură, iar PSD acuză că totul este o mascaradă în vederea organizării alegerilor anticipate.

Această decizie a Social-Democraților va fi formalizată de la ora 14.00, când are loc acestă ședință a conducerii Parlamentului. Acolo vom vedea că social-democrații propun un calendar foarte lejer: luni, marți şi miercuri urmează să fie audiaţi în comisiile de specialitateminiştrii propuşi. Și tot miercuri, săptămâna viitoare, în cea de-a 15-a zi prevăzută de regulament, să fie dat votul de investitură pentru guvernul Ludovic Orban 2.

În acest timp, premierul desemnat are discuţii pe bandă rulantă cu liderii partidelor parlamnetare şi vrea să se asigure că, de această dată, nu va primi votul de investitură din partea parlamentului, parte din strategia către alegerile anticipate, relatează Știrile PRO TV.

Pe de altă parte, nu toate partidele susţin această ordonanţă de urgenţă pe care a dat-o Ludovic Orban în ultima zi de activitate ca guvern cu atribuţii depline, adică acea ordonanţă care a reglemntat organizarea algerilor anticipate. Nemulţumirile partidelor sunt legate de faptul că nu ar trebui să aibă loc alegeri locale şi alegeri parlamentare înainte de termen în aceeaşi zi.

„Parlamentul se află în contrasens cu societatea!”, a spus premierul Ludovic Orban.

 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

WhatsApp
Top cele mai citite știri
Crossuri parteneri
Politică Vezi toate articolele
pixel