Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
PSD: Nu am renunțat la ideea unei moțiuni de cenzură
WhatsApp
PSD nu a renunțat la ideea de a depune o moțiune de cenzură, a anunțat, joi, senatorul Lucian Romașcanu, purtătorul de cuvânt al social-democraților. Aceasta va fi depusă după ce epidemia va fi sub control. PSD lucrează la moțiuni simple împotriva miniștrilor Sănătății, Internelor și Educației.

Lucian Romașcanu a declarat, joi, într-o conferință de presă, la sediul PSD, că partidul nu a renunțat la ideea unei moțiuni de cenzură la adresa Guvernului

"Nu am renunțat la ideea unei moțiuni de cenzură, mai ales când vedem performanțele acestui Guvern total iresponsabil. Responsabilitatea noastră, în schimb, este să nu punem țara în fața unei crize în timpul stării de alertă și cât epidemia nu e sub control. Lucrăm la un program legislativ și la un program economic și imediat ce condițiile din țară vor permite o vom depune (moțiunea de cenzură – n.r.), firește trebuind să negociem acest lucru și cu alte partide și forțe parlamentare, noi nefiind majoritari în acest moment", a spus Romașcanu, potrivit Mediafax.

Potrivit acestuia, luni va fi citită moțiunea de cenzură simplă la adresa ministrului Agriculturii, Adrian Oros.

De asemenea, purtătorul de cuvânt al PSD a anunțat că social-democrații au început lucrul la alte trei moțiuni simple, adresate ministrului de Interne, ministrului Sănătății și ministrului Educației.

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

WhatsApp
Top cele mai citite știri
Crossuri parteneri
Politică Vezi toate articolele
pixel