Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
PSD cere majorarea PENSIILOR SPECIALE ale foştilor parlamentari
WhatsApp
Senatorul PSD Şerban Nicolae şi deputaţii PSD Florin Iordache şi Eugen Nicolicea au cerut majorarea pensiei parlamentarilor proporţional cu cea a salariului.

„(1) Pentru beneficiarii pensiei de serviciu stabilite în temeiul art 73 indice 1 din Legea 7/2006 privind statutul funcţionarului public parlamentar, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, calculată până la intrarea în vigoare a dispoziţiilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului 59/2017 privind modificaea şi completarea unor acte normative din domeniul pensiilor de serviciu, pensia de serviciu se actualizează cu majorarea salariului de bază de care beneficiază funcţionarul public parlamentar aflat în activitate, cu acelaşi nivel de salarizare şi pe aceeaşi funcţie publică, în procent stabilit prin acte normative.

(2) Prevederile lin (1) se aplică şi persoanelor care beneficiază de pensia de serviciu actualizată în temeiul unei hotărâri judecătoreşti”, este propunerea legislativă a celor trei pesediști.

 

În octombrie, numărul pensionarilor foşti parlamentari era de 813 de persoane, pensia medie ridicându-se la 4.354 de lei, din care 2.649 lei suportaţi de la bugetul de stat, adică din taxele şi impozitele tuturor românilor.

 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

WhatsApp
Top cele mai citite știri
Crossuri parteneri
Politică Vezi toate articolele
pixel