Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
PSD ar putea IMPOZITA pensiile speciale, pentru a face ROST de BANI la buget
WhatsApp
Potrivit unor surse politice, conducerea PSD caută soluții pentru a reduce cât mai mult din gaura uriașă din buget, în condițiile în care deficitul este de aproximativ 11 miliare de lei.

Astfel, surse din PSD au declarat pentru Știrile Pro TV că una din soluții ar putea fi "impozitarea drastică" a pensiilor speciale acordate judecătorilor, parlamentarilor, aleșilor locali și magistraților.

Este vorba despre un impozit progresiv care ar putea să ajungă până la 80 % în cazul pensiilor speciale de peste 10.000 de lei.

Ministrul Finanțelor Eugen Teodorovici este așteptat în PSD să vină cu un calcul până la sfârșitul acestei luni, precum și cu ... soluții.

Teodorovici trebuie sa prezinte până la 31 Iulie toate măsurile care ar trebui aplicate pentru reducerea deficitului bugetar de la 11 miliarde de lei la 7 miliarde de lei.

La rândul său, potrivit surselor citate, ministrul de Finanțe s-ar fi arătat dispus să își asume acest obiectiv referitor la deficit dacă banii se vor duce într-un proiect finalizat - respectiv pentri autostrada Iași - Târgu Neamț sau Comarnic - Brașov.

 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

WhatsApp
Top cele mai citite știri
Crossuri parteneri
Politică Vezi toate articolele
pixel