Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Proteste împotriva PSD. Mobilizare IMPRESIONANTĂ pe facebook
WhatsApp
Intenţia Partidului Social Democrat de a organiza un miting la Iaşi pe 9 mai, de Ziua Europei, zi în care se desfăşoară Summitul UE de la Sibiu, este intens criticată de mai multe organizaţii neguvernamentale, care anunţă prin intermediul reţelelor de socializare că vor organiza proteste. 

Două mitinguri de protest urmează a fi organizate pe 9 mai în Piaţa Unirii din Iaşi, începând de la ora 15,00, în acelaşi timp în care în acelaşi loc se va desfăşura un miting al Partidului Social Democrat. 

Deşi primarul Mihai Chirica a anunţat că pentru data de 9 mai a autorizat doar mitingul PSD, tinerii şi cei care reprezintă societatea civilă se mobilizează prin intermediul reţelelor de socializare.

"Dragnea şi PSD au anunţat că vor să organizeze un miting de 40.000 de persoane la Iaşi, chiar în ziua summit-ului UE de la Sibiu. Probabil, Dragnea vrea să îşi ia revanşa pentru faptul că în urmă cu două săptămâni a fost huiduit şi apostrofat de câteva sute de oameni. Pe 9 Mai, începând cu ora 15,00, ne strângem în Piaţa Unirii din Iaşi să arătăm că Iaşiul nu e roşu, Iaşiul nu e PSD, şi că Iaşiul merită mai mult decât PSD! România merită mai mult decât PSD!", au postat pe Facebook iniţiatorii protestului "Iaşul merită mai mult DECÂT PSD". 


Un alt miting de protest simultan cu mitingul PSD

 

"După fuga ruşinoasă din 20 aprilie de la Iaşi, Liviu Dragnea îşi doreşte foarte mult să-şi ia revanşa în capitala istorică a Moldovei. Baia de mulţime la care a visat pentru a-şi arăta şi consolida puterea nu a ieşit cum şi-a dorit, iar el nu poate accepta că Moldova se revoltă. Judeţele Moldovei sunt cele mai sărace şi subdezvoltate judeţe ale României. Este regiunea unde nu s-a construit nici un petic de autostradă care să o lege de restul ţării. Mult-promisul spital regional nu există nici măcar pe hârtie, şcolile sunt focare de hepatită, iar copiii mor înecaţi în haznale. După actul ratat din 20 aprilie şi umilinţa aplicată de ieşeni, PSD vine cu întăriri şi noi discursuri în ritm de fanfară. A hotărât să confişte Ziua Europei, o zi în care românii sărbătoresc adevăratele valori pe care se fondează aceasta: democraţie, libertate de exprimare şi stat de drept. Vino să îi spunem că vremea lui a trecut. Ne apărăm oraşul şi Moldova!", au transmis, printr-un mesaj pe Facebook, iniţiatorii protestului "Euro. Pa, Nimicule". 

Preşedintele Consiliului Judeţean Iaşi, Maricel Popa, care este şi liderul PSD Iaşi, a anunţat că Ziua Europei va fi marcată cu un spectacol în aer liber, la eveniment fiind invitaţi să participe şi membrii conducerii centrale a partidului. Anunţul a fost făcut după ce pe 20 aprilie, în timpul ultimei vizite făcute la Iaşi pentru a participa la Conferinţa de alegeri a organizaţiei judeţene a PSD, deşi a fost huiduit de câteva sute de protestatari, Liviu Dragnea declara că va reveni pe 9 mai pentru a lua parte la un miting organizat de PSD. 

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

WhatsApp
Top cele mai citite știri
Crossuri parteneri
Politică Vezi toate articolele
pixel