Liderii AUR pregătesc un protest pentru marți, 21 decembrie, în fața Parlamentului, sub sloganul „Protest – 32 de ani de libertate- 1989-2021”. Acțiunea este îndreptată în special împotriva legii care prevede introducerea certificatului verde Covid la locul de muncă.
Deputatul AUR Dan Tanasa susţine, însă, că iniţiativa aparține oamenilor. Fiecare filială AUR trebuie să trimită minim 2 participaţi la protest. Protestul din 21 decembrie, din faţa Parlamentului, a fost anunţat şi de liderul AUR George Simion, pe pagina sa de Facebook.
Citeste si: Scandal monstru în Parlament. Un deputat PSD a smuls bannerul uriaș adus de AUR
La rândul său, deputatul Dan Tănasă neagă că Alianţa pentru Unirea Românilor ar fi dat startul protestului pentru blocarea certificatului COVID. "Protestul nu este organizat de AUR. Este un protest al societății civile. Protestul este o modalitate democratică de a-ți manifesta opțiunea. Nu e nimic ilegal, trebuie să înțeleagă toată lumea. Îl susținem, evident. AUR nu este împotriva vaccinării, este împotriva vaccinării obligatorii. Nu este doar imorală, este neconstitutională", a declarat Dan Tănasă, deputat AUR.
Protestul este anunțat în contextul în care numărul de infectare cu noua tulpină Omicron este în creştere. Legea spune că la un protest pot participa cel mult 100 de persoane, iar participanţii trebuie să fie vaccinați, testați sau trecuți prin boală.
[citeste si]
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News