Publicitate
Forțele de ordine și-au făcut apariția cu mai bine de două ore înaintea protestului anunțat pentru ora 18.00. „Diseară vom transmite un mesaj clar, hotărât, că nu suntem cetăţeni de mâna a doua a Europei, că românii au tot dreptul să beneficieze de apartenenţa la Uniunea Europeană, nu doar să fim folosiţi ca masă de consum, nu doar să vândă alţii produsele în magazinele care aparţin tot lor”, a mai spus George Simion la Antena 3 CNN.
Jandarmii au procedat la percheziționarea unora dintre manifestanți. Simion le-a reproșat jandarmilor pe un ton ridicat că au restricționat circulația auto pe strada unde se află misiunea diplomatică austriacă.
Reprezentanții jandarmilor au transmis că au fost luate măsuri pentru a asigura desfășurarea fără probleme a protestului, în baza legii.
Protestul, la care erau strânși câteva zeci de protestatari la ora 18.00, are legătură cu veto-ul Austriei față de aderarea României la Schengen.
Consiliul Justiţie şi Afaceri Interne a respins joi aderarea Bulgariei şi României la spaţiul Schengen, două voturi fiind împotrivă, în condiţiile în care era nevoie de unanimitate. Dintre cele 27 de ţări membre UE, Austria şi Olanda au votat împotrivă, cea din urmă menţionând că se opune doar aderării Bulgariei, conform unor surse concordante de la Bruxelles, care afirmă însă că discuţiile continuă pe tema aderării României şi Bulgariei.
Ministrul de interne austriac Gerhard Karner a anunţat încă de dimineaţă că va vota împotriva aderării României şi a Bulgariei la spaţiul Schengen în reuniunea JAI. El reafirmase miercuri, la postul public de radio austriac ORF, hotărârea Vienei de a se opune prin veto aderării României şi a Bulgariei la spaţiul Schengen, din cauza creşterii migraţiei ilegale anul acesta. Potrivit ministrului austriac, veto-ul ţării sale este „un apel de urgenţă” către Comisia Europeană pentru a lua măsuri care să conducă la un control mai eficient al frontierelor externe ale Uniunii Europene în vederea frânării intrărilor ilegale ale migranţilor pe teritoriul blocului comunitar, în special pe ruta balcanică.
„Voi vota astăzi împotriva extinderii Spaţiului Schengen cu România şi Bulgaria. Avem un sistem care din multe puncte de vedere nu funcţionează şi care s-ar strica şi mai mult. În Austria avem peste 100.000 de treceri ilegale de frontieră în acest an, din care 75.000 nu sunt înregistrate. Acesta este un indiciu că sistemul nu funcționează. Cred că ar fi greşit să extindem sistemul Schengen în acest moment”, a declarat astăzi Gerhard Karner presei din Austria.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News