Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Proiect PNL: Trotinetele electrice, introduse în Codul Rutier. Cum vor putea circula
WhatsApp
Circulația trotinetelor electrice pe drumurile publice ar putea fi reglementată.

Un proiect de lege al PNL, depus marți la Camera Deputaților, pentru modificarea Codului rutier, reglementează acest aspect.

Așadar, trotinetele electrice vor putea circula pe pistele pentru biciclete, se arată în proiectul liberalilor.

„Dacă un drum este prevăzut cu o pista specială destinată circulației bicicletelor și a trotinetelor electrice, acestea vor fi conduse numai pe pista respectivă”, se arată în proiect.

Documentul mai prevede ca doar persoanele cu vârsta peste 14 ani pot să meargă cu bicicleta sau trotineta electrică pe drumurile publice, iar cei care au sub 18 ani trebuie să poarte cască de protecție.

 

Bicicletele, trotinetele electrice și mopedele trebuie să aibă „mijloace de iluminare și dispozitive reflectorizant-fluorescente. Este interzisă circulația acestora pe timp de noapte fără aceste mijloace și dispozitive în stare de funcționare”, potrivit proiectului.

Foto- motor-bike.ro

 

 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

WhatsApp
Top cele mai citite știri
Crossuri parteneri
Politică Vezi toate articolele
pixel