Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Proiect legislativ adoptat TACIT de SENAT. Ce prevede
WhatsApp
Senatul a adoptat tacit, marţi, un proiect legislativ care prevede schimbarea regimului juridic al serviciilor de transport în regim de închiriere, din servicii de utilitate publică în transport comercial, în scopul sancţionării faptelor de piraterie din transportul de persoane în regim de taxi.

"Având în vedere creşterea activităţilor de transport de persoane în regim de taxi cu încălcarea prevederilor legale, cu caracter de fenomen permanent, având în vedere imposibilitatea sancţionării faptelor de piraterie în transportul de persoane în regim de taxi, întrucât stabilirea caracterului repetitiv al faptei contravenţionale este imposibil de realizat, Guvernul a adoptat prezenta OUG", se arată în expunerea de motive a proiectului de lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.21/2019 pentru modificarea şi completarea Legii nr.38/2003 privind transportul în regim de taxi şi în regim de închiriere.

Proiectul de act normativ propune schimbarea regimului juridic al serviciilor de transport în regim de închiriere, din servicii de utilitate publică în transport comercial, "ca o consecinţă a intrării în vigoare a Legii nr. 328/2018 pentru modificarea şi completarea Legii serviciilor publice de transport persoane în unităţile administrative-teritoriale nr. 92/2007, prin care s-au exclus din sfera serviciilor publice de transport local, serviciile de transport în regim de închiriere, astfel realizându-se schimbarea regimului juridic al acestui tip de transport, din serviciu de unitate publică, în transport comercial".

Proiectul mai propune transferul de atribuţii privind organizarea şi efectuarea transportului în regim de închiriere de la autorităţile administraţiei publice locale la Autoritatea Rutieră Română (ARR), instituţie cu atribuţii exclusive în domeniul transportului rutier de persoane în trafic naţional, precum şi eliminarea expresiei "în mod repetat"de la art 55 pct. 3 litera h din Legea nr. 38/2003 "astfel încât sancţiunea să fie aplicabilă persoanelor fizice sau juridice pentru efectuarea de transport public, contra cost, de persoane cu un autoturism sau de mărfuri cu un autovehicul, fără respectarea prevederilor legale. 

Senatul este prima Cameră sesizată.

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

WhatsApp
Top cele mai citite știri
Crossuri parteneri
Politică Vezi toate articolele
pixel