Dascălii sunt revoltați, dar le e teamă să vorbească. Un profesor de la un liceu din Bacău a povestit cum el și colegii săi au găsit mesaje pe tabla din cancelarie pentru a veni la mitingul PSD.
El a acceptat să vorbească sub protecția anonimatului, pentru că îi este teamă că-și va pierde locul de muncă.
”În cursul zilei de joi, 7 iunie, undeva în jurul orei 12, în pauza de ora 12, pe tabla din cancelaria Colegiului Mihai Eminescu din Bacău a apărut un mesaj care îndemna cadrele didactice, pe un ton de altfel politicos, să participe la manifestaţia organizată de PSD la Bucureşti pentru a ne apăra ţara şi libertăţile şi a lupta împotriva abuzurilor. Acest mesaj a fost, într-un mod paradoxal, pentru mine cel puţin, scris chiar de către reprezentanta sau liderul FSLI din liceul sus amintit. Tonalitatea nu era nici pe departe una agresivă, dar, în primul rând, nu cred că era locul unei asemenea invitaţii, cancelaria unui liceu, şi, în al doilea rând, nu ştiu în ce măsură atribuţiile de lider de sindicat ar avea vreo legătură cu o implicare politică atât de evidentă”, a spus profesorul, pentru Digi24
De la liceul din Bacău nu va merge nimeni la miting, a declarat profesotul pentru Digi24.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News