Ordonanța de urgență adoptată, luni dimineață, de Guvernul Dăncilă a majorat la 10 ani vechimea necesară pentru procurori pentru a activa în DNA sau DIICOT.
Unul dintre magistrații care ar putea fi afectați de noua prevedere este procurorul Alexandra Carmen Lancranjan, care a instrumentat dosarul Dragnea-Tel Drum și care are o vechime în magistratură de 8 ani, anunță realitatea tv
"Noua Ordonanță are o prevedere potrivit căreia procurorii din DNA care nu îndeplinesc noile condiții se vor întoarce la parchetele de unde provin. Este dată în mod expres pentru îndepărtarea unor procurori din cauze sensibile. În mod normal, o astfel de prevedere ar trebui să se aplice numai de la viitoarea numire, nu și în cazul dosarelor aflate în lucru. Pot spune că sunt efecte retroactive. După părerea mea, Ordonanța are dispoziții profund neconstituționale", a spus judecătorul Cristi Danileț.
Proiectul inițial al OUG trimis, vineri, la CSM, prevedea o vechime de minimum 8 ani pentru ocuparea unui post la DNA și DIICOT, dar Tudorel Toader a anunțat, luni dimineață, că termenul a fost majorat la 10 ani.
"Atât la DIICOT, cât și la DNA, crește vechimea în profesie pentru a putea accede, la 10 ani", a spus Toader, după ședința de Guvern.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News