Jurnalistul Lucian Mândruță a reacționat în cazul problemelor înregistrate la votul prin corespondență al românilor din Diaspora, unde aproape o treime din plicuri nu au ajuns în timp util.
„Îmi scrie un prieten din Franța (care dorește să rămână anonim, dar va asigur că e cât se poate de real): "În Franța nu e vina Poștei Române, ci a poștei franceze.
Nouă nu ne mai veneau plicurile și am început să verificăm, când colo poșta franceză a greșit eticheta de livrare și au refuzat să preia numerele de telefon ale expeditorilor din cauza de GDPR. Am corectat online greșeală francezilor și a două zi ne-au venit plicurile, am votat și pt că era prea târziu le-am depus la consulat unde s-au și înregistrat că ne-a venit mail de confirmare.
Am auzit aceeași poveste la mulți alți români din zona: etichetele cu nume și adresa corecte puse corect de Poștă Română, numai că francezii au dat-o de gard. Deci nu e vină Poștei Române și nici a AEP, la prezidențiale a mers perfect votul prin corespondență pe același sistem că acum. Am alertat consulatul și ambasada de la noi de problema asta și au postat imediat ca să meargă fizic la vot cei care au avut problema asta.
Tot procesul de înregistrare AEP online, cu mail individual de înregistrare, expediere plic de către poșta română și înregistrarea votului au mers perfect. Etichetele cu numele noastre au fost puse corect de poșta română. O fi vreun liberal pus acolo, dar chiar nu mi se pare că e vină lor." Âsta e mesajul lui.
Acum știu că USR Plus e supărat în chestia asta, ba chiar și PSD (care de obicei nu ia mai nimic din diaspora) însă las pe fiecare să judece vinovățiile“, a scris jurnalistul Lucian Mândruță pe pagina sa de Facebook.
Potrivit premierului Ludovic Orban, au existat 35.000 de cereri valide pentru care s-a trimis plicul în perioada 4-14 noiembrie prin intermediul Poștei Române. În scrisoare existau instrucțiuni, iar plicul a putut fi trimis sau dus de alegător la misiunile diplomatice. De asemenea, a existat varianta ca plicul să fie trimis în țară până la data de 3 decembrie, la ora 24.00. Toate plicurile care au ajuns după acest termen nu sunt considerate valide, a precizat premierul Orban.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News