Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Primarul din comuna Beleți-Negrești, dat dispărut, după ce sediul primăriei a fost incendiat
WhatsApp
Primarul comunei Beleţi-Negreşti din judeţul Argeş este căutat de poliţie, după ce familia sa a anunţat dispariţia bărbatului, la câteva ore după ce sediul Primăriei a fost cuprins de un incendiu care ar fi fost focul pus intenţionat.
Primarul din comuna Beleți-Negrești a fost dat dispărut, după ce sediul primăriei a fost incendiat

Începând de luni, Mihai Marin, edilul comunei Beleţi-Negreşti, nu este de găsit. Familia bărbatului a anunţat la poliţie dispariţia acestuia, însă nu a dorit mediatizarea cazului în aşa fel încât să fie cerut sprijinul populaţiei pentru găsirea bărbatului, au declarat surse din instituţie. 

Prin urmare, el este dat în urmărire ca persoană dispărută. Mihai Marin este de negăsit după ce, în noaptea de duminică spre luni, în jurul orei 3.00, un incendiu a cuprins sediul primăriei din Beleţi-Negreşti, informează News.ro.

Flăcările s-au extins la etajul 1 şi la acoperişul sediului primăriei, pe o suprafaţă totală de aproximativ 300 de metri pătraţi, cuprinzând, de asemenea, şi anexa în care se afla arhiva, cu o suprafaţa de 100 de metri pătraţi. 

 

Sediul primăriei a luat foc în noaptea de duminică spre luni

 

Incendiu a izbucnit, în noaptea de duminică spre luni, la sediul Primăriei Beleţi-Negreşti. Din primele verificări a reieșit faptul că focul ar fi fost pus intenţionat, informează Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Argeş. Flăcările au fost observate de un bărbat care locuiește chiar lângă primărie și care a alertat imediat autoritățile. Tot el a tăiat alimentarea cu energie electrică.

Flăcările s-au extins la etajul 1 şi la acoperişul sediului Primăriei, pe o suprafaţă totală de aproximativ 300 de metri pătraţi, cuprinzând de asemenea şi anexa în care se afla arhiva, cu o suprafaţa este de 100 de metri pătraţi. În interiorul construcţiilor au ars mai documente şi nu s-au înregistrat victime, a transmis ISU Argeş, care a intervenit la locul incendiului.

 

Poliţiştii au întocmit dosar penal pentru distrugere

 

În interiorul construcţiilor au ars mai documente şi nu s-au înregistrat victime, a transmis ISU Argeş, care a intervenit la locul incendiului.  Pompierii au stabilit drept cauză a probabilă de izbucnire a flăcărilor „folosirea intenţionată a sursei de aprindere pentru generarea incendiului”. 

Inspectoratul de Poliţie Judeţean Argeş a anunţat că poliţiştii au întocmit dosar penal pentru distrugere şi efectuează cercetări, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Topoloveni, în vederea identificării autorului/autorilor şi luarea măsurilor legale care se impun.

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

WhatsApp
Top cele mai citite știri
Crossuri parteneri
Politică Vezi toate articolele
pixel